Zbor de Noapte

Dreams

2011-12-10T02:13:00.002+02:00

Astept vara ca pe sfintele moaste.

Simplu

2011-12-01T00:06:00.000+02:00

Cineva, nu conteaza cine, J.F.K sau vreun consilier zelos scriitor de speech-uri, a zis candva asa: "Nu te intreba ce poate face tara pentru tine, intreaba-te ce poti face tu pentru ea!". Multa vreme le-am considerat cuvinte goale, banale, ca mai toate discursurile celor alesi. Nu mai sunt chiar atat de sigur. Tara nu va face niciodata nimic pentru tine, pentru simplul motiv ca nu exista. Sau mai bine zis, tara esti tu. Tu, ai tai, vecinul tau de palier, colegul de birou, amicul de bere, aia de la ghiseu, ala din trafic. Asa cum suntem noi, asa e tara. Sa fim cu totii altfel, si vom avea o altfel de tara. Deocamdata, pentru asta pe care o avem, La Multi Ani de 1 Decembrie!

From RAF with love

2011-11-19T12:58:00.001+02:00

http://bethere2day.com

Umbla vorba ca aceasta formatie de Harriers ar fi survolat Downing Street pe 17 februarie 2011, cu ocazia retragerii din serviciu a respectivului avion, pilotii britanici tinand sa transmita acest calduros mesaj politicienilor carora li se datoreaza fericitul eveniment. Pentru guvernantii nostrii nu cred ca mai avem atatea Mig-uri, dar tot ar iesi de un cuvant romanesc din 4 litere.

Jurnalul fericirii

2011-11-08T10:23:00.002+02:00

In sfarsit am facut-o. Cu pofta. Masculin. Cu completa incredere in abilitatile proprii si cu dezinvoltura de profesionist. Cu STIL. Preludiul? Inexistent. Doar o dorinta nebuna prelungita aproape masochist la capatul unor nenumarate amanari.

Am privit cateva secunde patul, larg si neted ca aerodromul unei flotile de bombardiere. Astepta in tacere, martor condamnat al celor ce aveau sa urmeze.

M-am dedat apoi unei desfatari aproape revoltatoare. O explozie orgasmica a simturilor de intensitati cosmice. Nu-mi amintesc mare lucru, dar stiu ca am facut lucruri inimaginabile. Am incercat si pozitii noi. Mi-am depasit orice inhibitie, mi-am spulberat pervers si egoist propriile bariere infruptandu-ma pana in zori din placeri vinovate, si nu garantez ca in cateva locuri nu am inca urme.
O experienta de neuitat: 12 ore de SOMN.

To absent friends

2011-11-02T01:03:00.002+02:00

De multe ori m-au intrebat - ce vezi tu la avioanele alea? Mi-e greu sa le explic. E ARHITECTURA acolo. In constructia aia de aluminiu, desenata splendid. In geometria aia minunata iesita din ratiuni tehnice si din formule care spun "asa trebuie sa arate" - forma care urmeaza functiunea de cand lumea. E la fel de multa scoala acolo ca in ani de Studiul Formei si Teoria Arhitecturii luate la pachet. Si mai e si visul ala imposibil niciodata dus pana la capat. Si mai sunt si oamenii aceia pe care, din ce in ce, imi pare ca nu-i meritam.

Din partea unui copil alergand cu genunchii juliti dupa un AN-2, la un an dupa, un minuscul omagiu pentru cei care au fost Kiru si Biker. Si Foozie. Si Davidovici. Si toti ceilalti.

Zbor de Phoenix

2011-09-08T16:12:00.006+03:00

"Nu cred în Dumnezeu, nu cred în draci, cred în bine şi rău. Răul trebuie pedepsit. Dacă eu ţi-aş face ţie un bine şi m-aş bucura de bucuria ta, dacă tu ai face altuia un bine şi te-ai bucura de bucuria lui, dacă fiecare ar face acelaşi lucru, atunci paradisul ar exista aici, pe pământ, nu în nişte ceruri ipotetice." - Nicu Covaci, Phoenix

"...pe harfa rasturnata a ierburilor verii"

2011-08-26T00:43:00.006+03:00

Thunderbirdie

Tolanita

Slippery When Wet

On stranger tides

Franturi de zbor

Wall

Povesti cu elfi si zane

Relics

Stejari si Pume

Silenzio

In June

The Great Outdoors

Like a Rolling Stone

A -> Z

2011-08-18T22:54:00.000+03:00

Filme preferate de la A la Z, leapsa de la Garm:

A: "Atunci i-am condamnat pe toti la moarte" - cel mai bun film romanesc. Amza Pellea e gigantic acolo.
B: "Brazil" - Unul din cele mai bune filme ale lui Terry Gilliam. Imaginativ si dramatic.
C: "Children of men" - spre asta ne indreptam.
D: "The Deer Hunter" - DeNiro si Chris Walken, ce vreti mai mult de atat?
E: "Eternal Sunshine of A Spotless Mind" - must see.
F: "Big Fish" - emotionant.
G: "Gran Torino" - poate cel mai bun film al lui Eastwood ca regizor.
H: "American Heart" - cu Jeff Bridges, Ed Furlong, si Tom Waits pe coloana sonora. Foarte bun.
I : "In Bruges" - fun
J: "Letters From Iwo Jima" - de vazut impreuna cu "Flags Of Our Fathers" pentru o imagine completa a ceea ce a vrut Eastwood acolo.
K: "Kill Bill vol 1-2" - Muzica superba, actori unul si unul.
L: "Last Man Standing" - cu Bruce Willis si Chris Walken, de vazut neaparat.
M: "Mar Adentro" -ma repet, dar e sfasietor. A, si poate aici ar merita mentionat si "La Marionette" - recomand cu caldura, un clasic al genului.
N: "Gangs of New York" - ce actori!
O: "Operatiunea Monstru" - pe locul doi la filme romanesti .
P: "Saving Private Ryan" - un film bun, facut si mai bun de Tom Hanks.
Q: "The Quick And The Dead" - ca si la Garm.
R: "Blade Runner" fara discutie.
S: "Edward Scissorhands" - am mai zis ca-s fan Tim Burton?
T: "Terminator", "Taps", "Top Gun", "Days of Thunder".... alegeti voi.
U: "The Unforgiven" - placut la nebunie.
V: "Valkyrie" - not bad
W: "The Wall" - capodopera!
X: - beats me
Y: "Young Guns I & II" - doua westernuri foarte bune
Z: - also beats me

A quote to remember

2011-08-11T15:15:00.000+03:00

"Some birds are never meant to be caged. Their feathers are just too bright." - Morgan Freeman, "Shawshank Redemption"

I couldn't help it

2011-08-11T10:02:00.000+03:00

Din vremurile fara youtube, fara facebook, fara griji. Una din cele mai frumoase melodii ale celei perioade.

Zbor in amurg

2011-08-07T02:28:00.004+03:00

Tocmai am "aterizat" de la Mitingul de Aviatiune organizat pe noul aerodrom de la Banesti, jud. Prahova. M-am hotarat tarziu sa merg la acest eveniment - pentru ca in general nu ma omor dupa showurile organizate prin localitati mai mult sau mai putin obscure prin tara. Si ma voi felicita in gand probabil multa vreme pentru faptul ca am avut inspiratia de a face o exceptie astazi.

Banesti este o comuna cu renume nu tocmai fericit in aviatie - este locul unde Aurel Vlaicu s-a prabusit la 13 Septembrie 1913. Trei oameni cu suflete imense si cu mai multe ore de zbor decat aveau multi din cei prezenti de viata s-au gandit sa sparga ghinionul locului si sa deschida, in Romania anului 2011, nu un mall, nu un hipermarket, ci un aerodrom. Ioan Postolache, Dan Stefanescu si Dan Conderman - "Iacarii Acrobati" - amfitrionii showului, n-au mai avut insa rabdare ca hangarele, balizajul, postul de control, etc sa paraseasca plansetele arhitectilor, si au oferit o seara absolut de neuitat miilor de oameni veniti sa-i vada. Iar invitatii lor - multiplul campion lituanian Jurgis Kairis, deja faimosii Hawks of Romania si minunatele lor Extre tricolore, parasutistii, planoristii si alti piloti de aeronave nu s-au lasat mai prejos. Sunt multe de zis si mi-e greu sa ma decid cu ce sa incep. Un astfel de spectacol trebuie vazut si trait, pentru ca daca n-ati facut-o niciodata, sincer, chiar ati pierdut. Dl. Kairis (pe care am avut onoarea de a-l urmari si anul trecut pe Otopeni) este un sportiv si un show-man fabulos, Hawks se intrec pe ei insisi de fiecare data iar parasutistii Aeroclubului Romaniei merita aplauze si-n somn. Stiati ca Romania are un CAMPION MONDIAL junior la parasutism - Alex Nicolau - si ca in afara de Adelin Petrisor pentru TVR nu l-a bagat nimeni in seama?

Noutatea au constituit-o insa evolutiile in apusul soarelui (in cinematografie asa ceva se cheama "magic hour", si acum stiu de ce). Iacarii au tinut sa onoreze noul "cuib" prin ceva cu adevarat inedit si au reusit. Le urez cer senin si multe alte mii de ore de zbor de acum inainte.

PS: de neimaginat INDOLENTA popandailor de la jandarmerie care au permis publicului, cu copii mici cu tot, sa invadeze zona OBLIGATORIE de protectie a pistei, mai ales in conditiile in care evolutia Iacarilor includea efecte pirotehnice ! Ce s-o fi intamplat cu excesul de zel aratat cu alte ocazii?

Sub soarele toscan - parte seconda

2011-07-29T22:39:00.007+03:00

Ne-am urcat in tren si am facut ce mie imi place nespus sa fac atunci cand sunt intr-o tara strina: am lasat in urma orasul cu nesfarsitele siruri de turisti la muzee si galerii, si am patruns in inima tinutului, acolo unde intelegi cel mai bine spiritul locului si oamenii cu ale lor rutine de fiecare zi si mici happening-uri urbane.

In Pistoia, un orasel cam cat Rm. Valcea sa zicem, am descoperit, in fata unei biserici de piatra in stil romanic, un targ de produse traditionale, italiene si frantuzesti: de-ale gurii, parfumuri, haine si pielarie - totul facut in casa. Un italian haios care nu stia engleza dar o rupea pe germana - era originar de undeva de la frontiera cu Austria nu ne-a lasat pana nu i-am gustat salami-ul uscat si picant (pana la urma am si cumparat doua calupuri deloc rele). Nu departe era un parc langa a carui intrare curgea, de la un robinet, cea mai buna apa din regiune - cum a laudat-o un batranel venit sa-si faca provizia pentru cateva zile. Tot acolo am vazut la loc de cinste, in vitrina unui magazin de instrumente muzicale, o chitara bass purtand inscriptia "Pink floyd - Roger Waters Precision Bass". Daca as fi stiut sa cant la asa ceva m-as fi incumetat sa dau cei 739 de Euro cat facea respectivul instrument. De asemenea, Pistoia pare a fi un important centru teologic, acolo intalnind mai multe institutii de invatamant de profil pentru diverse confesiuni. In rest, aceleasi stradute pustii in miezul zilei ce tind sa se aglomereze pe masura ce se apropie seara, ca in orice tara mediteraneana care se respecta.

Multa arhitectura veche - baroc si art nouveau, bine intretinuta, chiar daca (si e valabil pentru cam tot ce-am reusit sa vedem din Italia) nu impresioneaza prin curatenie. De fapt am fost uimit de discretia prezentei arhitecturii contemporane - cea mai moderna cladire observata a fost un spital undeva la marginea Florentei.

Ceva mai la sud, in Prato, am dat peste ruinele unei cetati medievale unde urma sa se puna de un concert si de o capela scaldata intr-o lumina albastra, deschisa vesnic intru pomenirea eroilor locali. Ca si in restul localitatior, arhitectura pare sa se fi agatat undeva pe la sfarsitul anilor 70 - complexul lor comercial amintindu-mi de Cocorul bucurestean inainte de a primi noua infatisare.

Singurele regrete sunt ca n-am apucat sa vizitam Pisa - ar fi dat bine cateva poze langa faimosul turn - si ca timpul nu mi-a permis sa fac ceva plane spotting desi am locuit nu departe de un aeroport destul de uzitat.

Imi voi aminti mereu cu placere de serile pe terasa, cu depanat de amintiri si schitat planuri de viitor la un pahar de vin portughez si o bere nemteasca (doar eram in Italia, ce dracu').

Intorsi acasa am regasit lucrul care lipsea cu adevarat pe unde am fost si care da un farmec aparte verii in Bucuresti: mirosul de tei, luandu-ne in primire inca de pe pista aeroportului si care m-a insotit pe urma seri intregi pe strazi, la stadionul de rugby, sau trantit in pat cu fereastra deschisa savurand o carte buna - cadou de la Geticul.

The Missing Man

2011-07-17T00:01:00.001+03:00

Pentru cei care au lasat locul liber in formatie inainte de vreme.
Otopeni, 16.07.2011

In colimator

2011-07-14T01:16:00.002+03:00

De Stadionul Steaua se alege praful. La propriu. Cazuta la mijloc intre interesele generalilor cu multe stele din MAPN, pe de o parte, si ale lui Becali pe de alta (care, om de faceri fiind, pana la urma, nici macar nu poate fi acuzat ca isi vede interesul), arena deocamdata zace in paragina, viitorul fiindu-i cel putin incert. Steaua ar urma sa imparta noul Stadion National cu Dinamo (si poate si Rapid) dupa modelul Inter-AC Milan, actualul teren revenind unor fosti proprietari de prin comuna Chiajna, din cate se aude.

Putina istorie: stadionul Steaua a fost construit de Armata in timp record in prima jumatate a anilor 70. Legenda, pe care inclin sa o cred, spune ca militarii in termen carau pamantul in spate cu ranita din dotare. A fost, la vremea respectiva, singurul stadion de la noi construit exclusiv pentru fotbal. Meciul inaugural : Steaua - OFK Belgrad (2-2), in 1974. A fost prima arena din Romania care a gazduit Liga Campionilor. De aici au plecat cu privirea in pamant Anderlecht, Valencia, PSG, Dinamo Kiev. A fost stadionul de pe care "generatia de aur" a Nationalei si-a inceput cursa nebuna, prin acel 3-0 contra Danemarcei.

Imi aduc aminte cum am degerat la meciul cu Slavia Praga din iarna lui 99, primul meu meci vazut pe Ghencea, cum ne-am intors la camin ALBASTRI de frig, dar bucurosi, dupa victoria cu Southampton si cum ne-am muscat inciudati buzele la acel 3-5 cu Lyon din 2008. Plus multe alte momente cu farmecul si nostalgia lor.

Bun, atunci cand cifrele au spus-o, s-au mai vazut si pe afara "temple" demolate si echipe care si-au luat la revedere de la decenii de istorie pentru a se muta in casa noua. Probabil ceva "tunari" englezi mai batrani lacrimeaza si azi dupa Highbury, iar torinezii inca mai suspina dupa Stadio delle Alpi. Progresul cere si astfel de sacrificii cateodata. Dar cum la englezi si italieni trecutul ramane totusi ambalat frumos pentru posteritate in muzee si carti, in timp ce la noi peste muzee se ridica blocuri si nici cu cartile nu ne omoram, se prea poate ca intr-un viitor nu foarte indepartat, atunci cand le vom mai aminti, din cand in cand, de istoria Romaniei, sa fim intrebati cu un zambet politicos: "... care Romania?"

Cu aripi larg deschise

2011-07-11T16:21:00.002+03:00

Se apropie Ziua Aviatiei si dupa traditie vom avea parte din nou de un spectacol frumos. Otopeni Air Show asteapta pe oricine tresalta la sunetul unei elici si la vederea unei aripi de dural profilata pe un cer albastru. Nu stiu altii cum sunt dar eu voi fi acolo negresit, Sambata 16 Iulie.

Sub soarele toscan - parte prima

2011-07-08T01:29:00.000+03:00

Toscana este, zice-se, cea mai frumoasa regiune a Italiei. Cum inca n-am avut ocazia de a le vedea pe celelalte imi lipseste termenul de comparatie, asadar va trebui sa accept adevarul afirmatiei. Iar perla regiunii este, bineinteles, Florenta, cu a sa scoala renascentista de arta si arhitectura.

Am inceput prin a colinda tinutul, poposind in Fiesole, un oras asezat pe o colina de unde privelistea asupra Florentei este absolut splendida. De fapt intregul peisaj toscan face toti banii - plopii si chiparosii pe care ii stiam din fotografii si picturi ii dau un aer inconfundabil, iar arhitectura vine sa completeze spectacolul, fara sa-l altereze catusi de putin. Tipologia caselor din Toscana rurala cuprinde planul simplu, de regula patrat, acoperirea facandu-se in 4 ape si invariabil cu tigla ceramica (probabil intr-o combinatie de simt estetic, regulamente urbanistice stricte si respect pentru traditie). Iar italianul de rand nu lasa nicio fereastra sau balcon neimpodobite - fie de flori, fie de drapelul national. De sute de ori am oftat cu gandul la ce avem acasa si nu stim sa pretuim.

Ziua a doua, si inca vreo cateva din cele ce au urmat au fost dedicate Florentei. Domul, bineinteles, si a sa Campanila (doar 412 trepte am avut de urcat pana la ultimul nivel, fara a regreta o secunda), Piata Signoriei, cu ale sale splendide sculpturi (unele dintre ele, e adevarat, sunt copii dupa adevaratele capodopere, aflate in muzee), Ponte Vecchio - locul de intalnire al celor mai faimosi aurari din lume, Palazzo Pitti si Giardino dei Boboli - sunt de neratat si la indemana oricui, daca ajungeti prin zona. In plus, orasul e plin de Chiese, Santa Marii si Piazze care mie, candva, mi-au scos peri albi la Istoria Arhitecturii. Un moment cu adevarat unic l-am trait vizitand Galeriile Uffizi, in care umanitatea a concentrat tot ce are mai frumos in materie de arta. O experienta fabuloasa la pretul unei beri si-o pizza: 10 Euro. Marele inconvenient: no photos, please. :(

Si a mai fost un episod cu o puternica incarcatura spirituala, despre care il las pe Geticul sa povesteasca asa cum stie el (Ave, Geticule, multamim fain de gazduire, de rabdare si de cardul pentru Coop ^:)^ ).

In the garden of Good and Evil

Splendor

In Gothic we trust

Mi casa es su casa

Green is the colour

Un articol minunat

2011-06-22T22:40:00.000+03:00

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/22-iunie-1941-aviatorii-au-trecut-primii-prutul

Cititi-l si nu va va parea rau.

Odata, in Toscana

2011-06-19T13:04:00.002+03:00

I roam, therefore I am. Atat deocamdata. Detaliile, in curand.
Mai multe snapshot-uri pe FB.

Days of Thunder

2011-06-09T00:39:00.003+03:00

Meet the Thunderbirds

The Four Shall Rise Again

Diving Diamond

Delta

Lost

Imaginile sunt mult prea modeste pentru a reda ce s-a intamplat pe "Mihail Kogalniceanu" astazi, 8.06.2011. Aflata pentru a 3-a oara in Romania, "Thunderbirds" - escadrila de prezentare a USAF a facut un spectacol memorabil.

Ca mai tot ce vine de peste ocean, "Thunderbirds" reprezinta in primul rand un produs. Nu doar un produs ambalat si livrat EXEMPLAR, ci si unul de o calitate intrinseca incontestabila. 200 de americani inimosi - mecanici, specialisti in logistica, PR-isti, medici, etc, grupand in varful piramidei ierarhice cativa piloti -cu totii se dedica brandului ce serveste an de an, pe toate continentele, unui singur scop: reclama pentru tara si institutia pe care o reprezinta. Meticulozitatea, atentia la orice detaliu, tinuta impecabila, totul culminand cu o evolutie aeriana fabuloasa - sunt lectii de invatat pentru noi toti, indiferent ce sentimente am avea fata de prietenii yankei (in cazul subsemnatului, acestea sunt foarte impartite).

Activand din 1947 sub denumirea imprumutata din legenda Pasarii Tunet a vechilor amerindieni, escadrila a schimbat, cu timpul, mai multe tipuri de aeronave si nu a fost scutita de episoade tragice, dintre care cel mai grav fiind cel din 1982 cand 4 avioane T-38 Talon s-au prabusit simultan in desertul Indian Springs din Nevada, in urma unui looping incheiat prost. Dupa numai 6 luni, alti piloti au imbrcat costumul de zbor albastru, au schimbat Talon-ul cu F-16 Falcon si au pornit din nou la drum. Pasarea Tunet era nemuritoare.

Spectacolul de astazi a fost deschis, asa cum se cuvine, de gazde, prin evolutiile "Hawks of Romania", a Pumelor, a lui IAR-99 si a minunii tehnice Mig-21 Lancer (prin faptul ca se incapataneaza sa zboare desi fostii sai rivali odihnesc de mult prin muzee). Inceput la 15.00 punct, prin faimosul ritual cu urcarea in avion, inlaturarea piedicilor de la roti, ultimele verificari si alinierea pentru decolare (totul sincronizat perfect intr-o coregrafie impresionanta), showul a cuprins toate "specialitatile casei, publicul - de o varietate cum numai la astfel de evenimente intalnesti - fiind de-a dreptul vrajit. Pana si jandarmii, adusi, dupa parerea mea, in numar nejustificat de mare, priveau fascinati. Tonouri in formatie, evolutii in limita de viteza, intersectari la milimetru, "high bomb burst" - figura caracteristica a celor de la Thunderbirds, tot arsenalul unei dupa amieze perfecte. La sfarsit, zambitori, joviali si comunicativi, pilotii au dat autografe, s-au lasat fotografiati si ne-au raspuns la intrebari, si din Thank you for coming today nu ne-au scos. Probabil ma repet, este vorba de piloti de elita ai USAF. Prin contrast, organizatorii "showului aerian al anului" gazduit de aerodromul Clinceni sambata, 04.06.2011 inca mai sunt datori cu un raspuns la o intrebare adresata prin e-mail. Eterna si fascinanta Romanie.

PS - pentru prezentatorii Antenei 3: nu, nu era un "Mig care zboara cu burta in sus", era un IAR-99 "Soim" evoluand in zbor rasturnat.

- pentru fanii heavy-metal: daca asta vi se pare tare, incercati sunetul a 6 motoare Pratt & Whitney aflate la 40 m deasupra capului.

Happy Birthday, Bob !

2011-05-24T00:05:00.003+03:00

... si multumesc ca mi-ai fost mai aproape decat ai sa stii vreodata.

In prima Sambata de Iunie

2011-05-13T22:28:00.000+03:00

Onorabili domni, gratioase doamne si domnite, sunteti poftiti cu mic cu mare Sambata, in ziua de 4 a lui Ciresar, pe Aerodromul Clinceni, pentru a cinsti cum se cuvine sosirea verii impreuna cu aviatorii Aeroclubului Roman si ai Fortelor Aeronautice Romane. Alaturi de pilotii sportivi si militari din partea locului, va vor incanta cu acrobatiuni nemaivazute distinsi oaspeti din strainatate: doamna Svetlana Kapanina din Rusia, domnii Peter Besenyei si Zoltan Veres din Ungaria, Francesco Fornabaio din Italia si Jurgis Kairys din Lituania. La a IV-a editiune, TransilvAero Show se anunta un spectacol pe cinste!

(re)Descoperit

2011-05-10T23:58:00.004+03:00

Adrian Berinde - Dezertor

Un inger mic :)

2011-05-01T22:55:00.002+03:00

Intre alb-negru si...culoare

2011-05-01T21:56:00.006+03:00

Bine v-am regasit! :)

Ma-ntorc, iata, cu un amestec de trairi, unul in care bucuria atinge, vrand-nevrand, pasaje melancolice, chiar ravasitoare, decupate din vremuri apuse prea curand..!

Sarbatoarea Pastelui mi-a adus, in dar, bucuria regasirii celor dragi si, totodata, entuziasmul redescoperirii singurului loc pe care-l pot numi ACASA!

In acest decor mi-am permis un vis de zi, unul in care-am dat de fiinte pe care le-am iubit, care mi-a readus, in prim-planul momentului, anumite cadre ale unui timp trecut. Continui calatoria si dau de momente atat de dragi, marcate de anumite fragmente stelare si pulberi cosmice, de seve si materii informe care se caznesc sa prinda, cumva, cheag, sa (re)intre in tiparele definite ale viului!

Apoi, mai in profund, as da, poate, de intunericul vast al tacerii, dar niciodata n-am sapat atat de adanc...!

Nu mi-am propus sa va dezvalui povestea din spatele micutei Bea, insa, reintalnirea cu ea, de Paste, m-a indemnat!

Bea este o fetita aparent vesela, dar singura, singura marturie a celor ce au fost E & E, si care nu mai sunt, de ceva vreme, aici. Uneori, cand o privesc si o ascult vorbind, am senzatia ca o (re)vad pe E(a), ceea care, candva, mi-a fost prietena! Si, Doamne, mi-e atat de dor de ei, de amandoi; as vrea sa-i imbratisez, sa-i mai am, fie si pentru cateva clipe, aproape...! A ramas micuta, ea pe de-o parte, eu pe de alta si, iata, ne-ntalnim pe ramurile aceluiasi timp...

Privita profund, in toate ungherele fiintei, micuta este minunata, un dar faurit din lumina, care lumineaza calea parintilor ei.

Am iesit amandoua, in curte, ne-am jucat si am privit cerul..! Ce extraordinara terapie pentru suflet poate fi acest ragaz! Ar trebui sa-mi fac timp sa privesc in fiecare zi, macar un sfert de ceas pe fereastra, fie rasaritul, fie inserarea!

Intotdeauna mi-a fost drag sa ma uit la cer, ca la o mare rasturnata...

Tic-tac-ul ma anunta ca trebuie sa ma retrag, dar, iata, copila-l induioseaza si-i mai acorda un ragaz! Ramai cu bine, suflet cald, ramai in jocu-ti drag...

Wierd Stuff

2011-04-27T16:34:00.006+03:00

Aeroportul International din Denver, Colorado, USA, este, daca nu una din cele mai misterioase realizari ale arhitecturii vremurilor noastre, atunci cu siguranta una din cele mai controversate. Despre misterele ce il inconjoara s-au scris carti si s-au realizat documentare. Explicabile sau nu, cert e ca despre Denver International Airport (DIA) se vorbeste pe multe meridiane ale lumii, rezultand un efect cel putin speculabil din punct de vedere al marketingului, daca nu mai mult de atat.

Cu o suprafata de 137 kmp si o capacitate de 50 milioane pasageri pe an (http://flydenver.com) Aeroportul International Denver (DEN in codul IATA) este cel mai mare aeroport al Statelor Unite si al treilea din lume dupa King Fahd International Airport (Arabia Saudita) si Montréal-Mirabel International Airport (Canada). Este realizat dupa planurile biroului de arhitectura Fentress Architects, sub conducerea arhitectului american Curtiss Fentress. Geometria suprafetelor sale de fibra de sticla, sustinute de cabluri metalice, aminteste de peisajul specific Muntilor Stancosi americani.

Pana aici nimic misterios. Controversele sunt insa legate de decoratiunile cu o simbolistica bizara, total neobisnuita pentru un spatiu cu o asemenea functiune. In marea majoritate a aeroporturilor lumii calatorul descopera spatii ale caror elemente decorative trateaza fie imagistica zborului, fie atractiile turistice sau elementele specifice din tara sau orasul respectiv – tratate, dupa caz, de o maniera artistica sau pur comerciala. In locul machetelor de avioane si al imaginilor cu stewardese zambitoare si elegante, Denver International ofera pasagerilor simboluri pagane, sculpturi bizare si picturi murale cu mesaj terifiant.

Inca de la intrare te intampina un cal albastru cu ochi rosii, demonici, realizat din fibra de sticla. Sa ne amintim de pasajul biblic “si am privit, si am vazut iesind un cal vanat, iar pe el era un calaret ce se numea Moarte, si iadul venea in urma sa”. (Revelatii 6:4-8). Calul din Denver nu are calaret, dar de notat ca si-a ucis propriul creator (artistul Luis Jimenez a murit strivit de o bucata desprinsa din sculptura in timp ce lucra). Iar ceea ce “vine in urma” nu e cu nimic mai linistitor.

In sala principala de asteptare a aeroportului, supranumita “The Great Hall” se afla ingropata o “capsula a timpului”, ce contine, potrivit site-ului oficial al aeroportului, elemente din cultura orasului Denver (suveniruri legate de echipa locala de base-ball, cultura amerindiana, etc). Placa de piatra sub care este ingropata capsula are insa gravata pe ea, fara niciun echivoc, cunoscuta emblema masonica, cu echerul si compasul cuprinzand intre bratele lor litera G. De retinut.

Aeroportul gazduieste si o serie de picturi murale oarecum, sa zicem, neortodoxe. In orice caz, nu genul de pictura pe care un pasager ar vrea sa o vada inainte de a calatori cu avionul. Sunt de fapt patru lucrari a caror tema, potrivit pictorului Leo Tanguma, ar fi armonia, pacea si natura. Cum spuneam, potrivit artistului. Pentru ca picturile infatiseaza de fapt imagini apocaliptice, cu o simbolistica si estetica macabra, precum si imagini idilice, dintr-o lume vadit post-dezastru. Ele pot fi analizate in detaliu aici, si las la latidunea cititorului interpretarea povestii din spatele simbolurilor (sau identificarea lor).

Misterele nu se opresc aici. Scrieri ciudate, intraductibile, si alte simboluri necunoscute de marea masa a calatorilor, reprezentari ale unor fenomene cosmice precum eclipsele impodobesc pavimentele din Denver International. Sculpturi infatisand garguie iesind din valize completeaza spectacolul.

Intrebarea care se naste ar fi: de ce un aeroport decorat in acest fel? Gaselnita de marketing, tertip de artist dornic de publicitate sau scop bine definit? Marturisesc ca citind despre DIA am devenit cel putin curios de a-l vizita, in eventualitatea in care as ajunge vreodata in Denver.

Razant

2011-04-13T14:36:00.001+03:00

Am vazut "Portretul luptatorului la tinerete". Il asteptam de vreun an si jumatate. O aparitie putin bizara in cinematografia noastra contemporana, in care nu esti cool daca nu filmezi dupa vreun dos de bloc sau in vreo puscarie. Ca film nu pot spune ca m-a impresionat foarte tare - lung, lent si predictibil (nu mai vorbesc de omniprezentul Razvan Vasilescu, in rol de... bineinteles, politruc), dar am incercat sa nu il privesc ca pe un film artistic, ci ca pe un documentar. Tinerii care au refuzat sa traiasca in comunism si au dus mai bine de 20 de ani un razboi de gherila in munti impotriva militiei si trupelor de securitate meritau o astfel de evocare. Despre ei nu s-a vorbit deloc inainte de 89 si s-a scris foarte putin dupa, fiind, din cate stiu eu, unul din cele mai putin cunoscute episoade ale istoriei noastre. Totusi mi-ar fi fost greu sa localizez anumite personaje si fapte daca nu as fi citit o parte din cartea lui Ion Gavrila Ogoranu "Brazii se frang, dar nu se indoiesc" - figura centrala a filmului. De aprofundat.

Felicitari Sandra Izbasa si Flavius Kocsi - suntem mandri de voi! Pacat ca primele pagini din ziarele de sport sunt rezervate acelorasi mari anonimi din fotbal.

Daca tot am ajuns la sport - noul stadion national e aproape gata. Se vede frumos cand trec pe langa el de la serviciu, dar are doua mari hibe - e copia unui stadion din Franta, si nu poate gazdui meciuri de rugby.

Pana la un post ma consistent, a bientôt!

de noapte

2011-04-13T09:36:00.002+03:00

Iertata-mi fie absenta, dar mi-e un dor nebun de un tren de noapte.

Missing the times with light-blue skies

2011-04-02T22:39:00.006+03:00

Ei bine, dragii mei, asa cum bine spune si batranul Cat STEVENS, intr-una din melodiile sale - Remember the Days of the Old Schoolyard, in iuresul vietii se mai strecoara, din cand in cand, fie ca ne place sau nu, momente ale aducerilor aminte! Si-am sa incerc sa (re)asez acum, in cele ce urmeaza, piesele unui puzzle (re)gasit intr-un cufar al sufletului, un dar nepretuit pe care, deopotriva, copilaria si adolescenta mi l-au daruit candva...!

...............................................................................................................................................................................

Remember the days of the old schoolyard

We used to laugh a lot

Don't you remember the days of the old schoolyard

When we had imaginings

And we had all kind of things

And we laught

And needed love

Yes, I do, oh and I remember You....!

Cum as putea sa incep altfel, daca nu cu (re)asezarea pe tapet a unor imagini vii, imagini pe care le voi purta cu mine, iarasi si iarasi, pana la capatul vremurilor...! Iata, un loc intesat de stradute, toate vesele si primitoare si, ceva mai in departare, rasfirate cu grija, piatete cu alura germanica din piatra! Un loc in care insusi timpul este mai rabdator cu oamenii, un oras de poVeste, care te invita, iarasi si iarasi, sa-l (re)descoperi, fie ca esti calator sau localnic, sa spui, mai departe, poVestea Sa!

Ma invadeaza, cu o bucurie nemarginita, amintiri din perioada liceului, when we used to laught a lot, cand lumea intreaga ni se infatisa intr-o singura culoare - albastrul cerului senin de vara, un tablou angelic in al carui decor admiteam doar dansul vreunei perechi de soimi sau acvile, in calitate de martori ai timpului si nebuniilor noastre!

Afisam un entuziasm neobosit pentru muzica, iesirile si povestile de taina cu gasca, drumetii montane, unele organizate chiar fara stirea parintilor, si care, odata descoperite, le-au dat serioase batai de cap!!!

Aaa, sa nu omit partea legata de corespondenta dintre mine si prietenele mele, Amelie si, mai apoi, Elena, (R.I.P.) cu care povesteam, in scris, dar nu asa, oricum, ci in timpul orelor, adunand, ulterior, vrafuri de foi volante, despre iubiri si vise de-ale noastre, despre bucurii izvorate din te miri ce lucruri mici, despre tristeti si deziluzii, despre toate ale noastre, asa cum numai noi, la vremea aceea, am stiut sa o facem!

Atunci traiam intens fiecare zi, imi umpleam sufletul cu albastrul cerului, cu stralucirea unei dimineti sau cu aurul unei salcii, atunci simteam ca viata nu are sfarsit, ca sunt nemuritoare...!

In universul redat de acum, copacii se rup din radacini si pleaca spre cer, stelele, pamantul, soarele si orbitele lor pornesc in larg, manate de doruri nespuse...

Amaliei, cu mare drag, Elenei, in semn de omagiu!

NB: e posibil sa revin cumva, candva, asupra acestei postari!

Ganduri de bine tuturor,

Two Dark Blue Worlds

2011-03-28T18:16:00.002+03:00

In caz ca n-ati observat deja, de astazi zburam in doi. Lea e aici sa ofere Zborului de Noapte stropul de interesant care ii lipsea. Fasten your seat belt!

Pe marginea prapastiei

2011-03-27T18:33:00.000+03:00

thanks Nomorelights

Citatul zilei

2011-03-13T21:59:00.002+02:00

Pentru cei care poarta pietre grele legate de suflet cautand iertarea in ceilalti:

"Cea mai mare rusine e cea pe care n-o vede nimeni: rusinea ta de tine insuti."

(Nicolae Iorga)

Atat. Restul e tacere.

For mom

2011-03-08T21:46:00.002+02:00

Sleepless

2011-03-07T03:29:00.000+02:00

"Patrula zorilor" doarme un somn prelung si linistit - mai are vreo doua ore. Eu nu mai stiu cand m-am bucurat de asa ceva. Nu-mi fac un titlu de glorie din asta, pur si simplu s-a intamplat. Prin liceu am inceput sa deprind astfel de obiceiuri noctambule. E ciudat cat de aproape imi sunt anumite amintiri. Privind acum inapoi, imi dau seama ca anii '90 au fost frumosi. Great time for being a kid.

Inspiram proaspata libertate prin toti porii - devoram rock pe paine, chiuleam si ne holbam la gagici. Guns inca existau, Metallica isi traiau apogeul, Pink Floyd scoteau ultimul album si Kurt Kobain isi zbura creierii. Iar eu stiam exact ce aveam sa fac - eram cam singurul. Desenam in no time orice colt alb de hartie pe care il gaseam si adormeam in zori ascultand "Nopti cu ochii deschisi".

Si nu mi se tinusera inca lectii de ipocrizie. I want my '90s back!

Sustine Aviatia !

2011-03-01T18:53:00.002+02:00

Sustine aviatia din Romania! "2% pentru Aripi Romanesti - 2011"

Pentru ca fiecare contributie materiala, cat de mica, valoreaza enorm pentru sustinerea promovarii aviatiei, Asociatia "Aripi Romanesti", lanseaza din 21 februarie 2011, campania de strangere de fonduri "2% pentru Aripi Romanesti - 2011". Rezultatele Asociatiei "Aripi Romanesti" ce privesc promovarea aviatiei in anul 2010 sunt valoroase: expoziţia itineranta de fotografie aviatica "Asul regasit - Dan Valentin Vizanty" desfasurata in Bucuresti, Rosiori, Craiova si Cluj Napoca, campania de constientizare "Opreste Distrugerea Muzeului Aviatiei" si colaborarea

cu organizatorii mitingurilor aeriene in scopul promovarii evenimentelor aviatice din Romania.

Ce este sistemul 2%?

Sistemul "2%" permite contribuabililor, persoane fizice, sa directioneze 2% din impozitul lor pe venit catre o organizatie neguvernamentala. Este sistemul prin care fiecare are posibilitatea sa

decida in mod direct ce se intampla cu impozitul lui si nu implica nici un cost financiar suplimentar din partea contribuabilului. Daca nu folosesti optiunea de a directiona 2% catre o organizatie precum Asociatia "Aripi Romanesti", suma respectiva va fi incasata si gestionata de stat.

Cum poti sustine aviatia din Romania?

Fie ca ne esti prieten, admirator sau colaborator, sta in puterea ta sa sustii promovarea aviatiei in Romania! Cere statului sa redirectioneze catre Asociatia "Aripi Romanesti" 2% din impozitul pe

venit ! Directionarea a 2% din impozitul tau este o optiune si nu o obligatie.

De ce sa redirectionati 2% din impozitul pe venit catre Asociatia "Aripi Romanesti?

Pentru a contribui la promovarea aviatiei si aeronauticii romanesti in tara si peste hotare;

Pentru a ajuta la educarea si sensibilizarea opiniei publice cu privire la aviatie si la activitatile adiacente acesteia; Pentru ca am dovedit ca avem capacitatea de a lucra in proiecte complexe, inclusiv cu entitatile guvernamentale si private, printre care Statul Major al Fortelor Aeriene, Aeroclubul Romaniei, Muzeul Aviatiei si comunitatea Romanian Spotters .

Completeaza formularul 230 si depune-l pana la data de 16 mai 2011!

Descarca formularul 230 precompletat de la http://bit.ly/fjeQVv sau de pe site-ul Asociatiei "Aripi Romanesti" si completeaza datele tale in sectiunea I. DATE DE IDENTIFICARE A CONTRIBUABILULUI. Nu este necesar sa completezi alte campuri !

Semneaza si dateaza formularul.

Trimite formularul prin posta prin scrisoare recomandata sau depune personal formularul la Administratia Finantelor Publice a localitatii de domiciliu pana la data de 16 mai 2011. Adresele Administratiilor Finantelor Publice pot fi gasite la http://bit.ly/gJbCaV sau pe site-ul ANAF.

In cazul in care obtii si alte venituri decat cele din salarii, trebuie sa depui si formularul 200:

Descarca formularul 200 de la http://bit.ly/hHJpU9 sau de pe site-ul ANAF si completeaza-l pentru anul 2010 la toate capitolele aferente tipului de venit obtinut, inclusiv la sectiunea Capitolul III . DESTINATIA SUMEI..., unde bifezi casuta 2. Sustinerea unei entitati non-profit si completezi cu datele de mai jos: Denumire entitate nonprofit: Asociatia "Aripi Romanesti"

Cod de identificare fiscala a entitatii nonprofit: 24832215

Cont bancar IBAN: RO72 BREL 0002 0001 3029 0101

Informatii extinse privind procedura de redirectionare a 2% din impozitul pe venit precum si formularele necesare, pot fi obtinute si de la administratiile financiare sau de pe site-ul Asociatiei "Aripi Romanesti" de la http://www.aripiromanesti.ro.

Daca nu ai timp sa trimiti prin recomandata sau sa depui declaratia la Administratia Finantelor Publice sau daca ai adunat mai multe declaratii, ni le poti trimite prin posta si ne ocupam noi de

formalitatile de trimitere si depunere la Administratia Finantelor Publice. Adresa noastra este:

Asociatia "Aripi Romanesti"

Str. J.S. Bach, Nr. 12, Sc. C,

Et. 1, Ap. 23,

Sector 2, 020204

Bucuresti, Romania

In cazul in care ai nevoie de ajutor, contacteaza la telefon: 0734.101.887 sau e-mail: pr@ aripiromanesti.ro si vei afla mai multe informatii despre campania "2% pentru Aripi Romaneşti - 2011".

Actioneaza acum! Termenul pentru depunerea declaratiilor este 16 mai 2011, dupa aceasta data contribuabilii pierzand dreptul de exercitare a optiunii. Asadar, trimite acum formularul tau!

Magda Rasnoveanu, PR Manager al Asociatiei Aripi Romanesti

Dansand cu piatra

2011-02-18T18:10:00.002+02:00

Pierre von Meiss rules! Am inceput sa vanez conferintele din Sala Frescelor - nu stiu cat la suta e dorinta de a invata sau cat, mai degraba, de a ma intoarce ACOLO, dar per ansamblu a fost o seara mai mult decat placuta.

N-am crezut ca o conferinta cu un subiect atat de inspid si de banal - in prejudecatile mele de fan Santiago Calatrava - poate fi atat de captivanta, de usor de urmarit si de amuzanta pe alocuri.

De fapt nici n-a fost o conferinta. Discursul profesorului von Meiss este degajat si sincer, ca intre colegi. Reflecta, probabil, linistea interioara conferita de traiul fara griji intr-o tara normala, fie ea si Elvetia.

Ascultandu-l, involuntar mi-am amintit de tipul pe care l-am avut la atelier in anul I - un roman plecat de tanar in SUA si devenit o somitate in domeniu, dar un pedagog jalnic si ale carui reactii ma faceau de multe ori sa ma indoiesc de calitatea lui ca om. Altoiul occidental se pare ca nu prinde pe orice trunchi balcanic, after all.

La plecare m-am dus sa-l ascult pe Dorin Stefan in cadrul Zeppelin de la TNB. Vedeta serii a fost turnul lui din Taiwan. "Nice, but i'll wait for the F50" - ar fi zis Roger Waters.

Faca na caveira !

2011-02-09T21:15:00.005+02:00

Marturisesc ca inainte de a vedea Tropa de Elite nu stiam foarte multe despre cinematograful brazilian si, aveam surpriza sa constat, nici despre Brazilia in general. I-au urmat Cidade de Deus si Ônibus 174, ambele proiectand pe ecranele lumii o cu totul alta faţă a patriei carnavalurilor, a fotbalului pe plaja si a fetelor cu fundul mare.

La 3 ani dupa primul TdE si scandalul de rigoare provocat in special in randul purtatorilor de caşchetă si bulan, Jose Padilha se intoarce pe cai mari cu ceea ce a devenit, in numai cateva luni de la premiera, cel mai vizionat film brazilian din istorie.

Timpul a trecut peste Roberto Nascimento si brigada lui de incoruptibili, iar razboiul pe care il are acum de dus este unul personal, si impotriva unui inamic mult mai perfid. Din care cauza Tropa de Elite 2 este un cu totul alt film si nu doar o continuare a primului. Nimeni nu mai latra ordine unei adunaturi de recruti si nici nu mai tine cursuri de strategie militara cu cuiul scos din grenada, dar violenta si cinismul sunt duse acum la un alt nivel, si nu neaparat cantitativ - cine se astepta sa sara de pe scaun la scenele cu plutoane in uniforma neagra, cu craniu si pumnal pe bereta ("Faca na caveira" - celebra emblema a trupelor BOPE), ei bine, o sa fie dezamagit.

Toti actorii joaca superb si atat de veridic incat e imposibil sa nu suferi alaturi de colonelul Nascimento (Wagner Moura) sau sa nu-ti vina sa-i tragi un glont in cap lui Sandro Rocha, desi n-are, saracul, decat vina de a juca (magistral) un gabor antipatic, corupt si burtos pe deasupra.

Sigur, filme care "prezinta realitatea" sau care demascheaza coruptia s-au mai facut. Banuiesc totusi ca nu e la fel de usor ca la Hollywood sa spui lucrurilor pe nume intr-o tara in care pentru asta inca se mai moare, iar pentru acest curaj Tropa de Elite 2 isi merita din plin notorietatea. Iar omul de pe strada simte nevoia sa i se reaminteasca, din cand in cand, ca exista oameni determinati sa isi sacrifice carierele si poate chiar vietile pentru a face din tara lor una mai curata. Culmea e ca in anumite parti acesti oameni chiar exista (scenariul lui Tropa de Elite 1 a fost scris dupa marturiile mai multor ofiteri care apoi au suportat consecintele).

Sa ne bucuram totusi ca Rio de Janeiro e departe. Noi nu avem, pe malul Dambovitei, astfel de probleme, nu-i asa?

Redeemed

2011-01-30T14:55:00.001+02:00

"Some things are best left unsaid. I'd like to think they were singing about something so beautiful, it can't be expressed in words, and makes your heart ache because of it."

Left unsaid, and left undone.

Everlasting

2011-01-20T23:47:00.004+02:00

Imi era dor de un western bun. Pentru un Jeff Bridges in zi mare, pentru un Matt Damon irezistibil si pentru pustoaica de numai 14 ani care duce tot filmul in spate, True Grit al fratilor Coen este de neratat. Nu mai zic ca de doua zile ascult numai bijuteria asta :

Peaceful

2011-01-12T09:36:00.002+02:00

Am stat cu soarele in mana stanga

Entre dos mundos

Peisaj Pinkfloydian

Great Day For Freedom

2010-12-22T10:49:00.003+02:00

Din pacate in versuri este MULT adevar.

De iarna

2010-12-16T20:59:00.005+02:00

Tot auzeam ca prin tara s-a asternut deja zapada si ii invidiam pe prietenii mei din alte orase. Iar acum ninge peste Bucuresti de ti-e mai mare dragul. Visez la un Craciun alb si linistit, caci numai liniste n-am prea avut anul asta. Si o parte din mine inca il mai asteapta pe Mos Craciun. Obisnuia sa vina noaptea.

Amintiri din alta viata

2010-12-06T21:26:00.005+02:00

19 ani, un milion de vise and not a single care in the world. Categoric a fost intr-o alta viata, altfel nu se explica.

Am pierdut originalele la plecarea din camin odata cu sfarsitul studentiei. Nu stiu prin ce minune am gasit filmul pe acasa. Ce bine ca tehnlogia stie sa salveze amintiri !

Return of the Getic

2010-11-21T14:35:00.001+02:00

Salut intoarcerea din pribegii a bunului meu amic Geticul, dupa indelungi peregrinari marcate de eforturi intru mantuirea spiritului, de continue invataminte intr-ale stiintelor si artelor... si de probleme tehnice. Despre cruciade, cavaleri, mitologii si istorii, nimeni nu le zice mai bine.

Ave, Geticus, per aspera ad astram!

Epic

2010-11-15T22:55:00.002+02:00

15.11.2010

NASA tine o planeta intreaga cu sufletul la gura anuntand ca in cursul zilei de astazi va sustine o conferinta de presa in legatura cu descoperirea unui obiect cosmic "exceptional" (dixit!) in imediata vecinatate a sistemului nostru solar, observat de super telescopul "Chandra" specializat in captarea razelor X venite dinspre "out there". Imediat in mintea mea incep sa se inghesuie "Space Odyssey", "Close Encounters", "ET", "Copiii Dunei", sabia lui Darth Vader si Bruce Willis in "Armageddon", facandu-ma sa ma intreb cam ce-ar putea fi misteriosul obiect. Bun.

Pana la urma aflam ca respectiva chestie observata in 2010 de state of the art technolgy telescope a fost descoperita in 1979 de un astronom amator, si ca este vorba PROBABIL de o gaura neagra SAU o stea neutronica, si ca "imediata vecinatate a sistemului nostru solar" inseamna nu pe undeva pe la periheliul lui Pluton, cum credeam eu, ci intr-o alta galaxie situata la mama dracu, adica la aproximativ 50j de milioane de ani lumina.
Da, deci, da.

De inima albastra

2010-11-14T22:08:00.002+02:00

Equilibrum

2010-11-12T12:45:00.002+02:00

Si totusi viata e frumoasa, cu toate ale ei. Push it down and go on!

Blestemul sondei meteo

2010-11-02T01:01:00.001+02:00

Citeam in cartile lui Doru Davidovici ce inseamna o sonda meteo si ce inseamna sa iti pierzi camarazii intr-o astfel de misiune. Acum citesc in ziare si parca tot nu imi vine sa cred. Adio Kiru. Ti-am adorat clipurile de pe youtube. Regret enorm ca nu ti-am spus-o niciodata.

Escape

2010-10-25T21:45:00.002+03:00

Eram pe undeva pe stradutele care dau in Grivitei. Dintr-un gang tasneste un pusti, cred ca de vreo 15 ani. Avea parul valvoi si hanorac negru cu Offspring. Alerga. Fugise de la scoala sau se intorcea dupa ceva uitat - nu stiu, dar avea aerul ca trebuia sa fie in cu totul alta parte.

Un cvadrimotor intinde deasupra orasului kilometri intregi de condens argintiu. Pentru o secunda ma vad in cabina mea de IAR-80 luand la tinta un Liberator singuratic. Nu e cazul. E doar un Boeing cu stewardese dragute si turisti veseli savurandu-si wiskey-ul tolaniti in fotolii.

Revin pe pamant in 2010.

Avem multe in comun, pustiule!

Knocking, again, on Heaven's Door

2010-10-13T00:09:00.000+03:00

???

2010-10-10T01:48:00.000+03:00

Cate goluri trebuie sa mai luam pe final ca sa invete fundasii nostri ca un meci are 90 + cate minute vrea muschiul arbitrului?

Cate meciuri mai trebuie sa pierdem ca antrenorii nostri sa realizeze ca a-ti propune sa faci egal e cea mai sigura metoda de iesi invins?

Cat ii mai trebuie lui Razvan Lucescu sa-si dea seama ca Sapunaru nu e om de nationala?

Cat ii mai trebuie Federatiei sa-si dea seama ca nici Razvan Lucescu nu e om de nationala?

De la cate turnee finale trebuie sa mai lipsim pana sa aducem in pana mea un antrenor strain?

Cu cine trebuie sa picam intr-o grupa ca sa scoatem mai mult de 2 puncte din 3 meciuri ?

Mi-e rau !

Me and the chocolate factory

2010-10-06T00:12:00.000+03:00

Ori eu m-am tampit, ori nu ii mai inteleg deloc pe baietii care se ocupa cu publicitatea in tara asta. Ciocolata ROM, aia de care se vorbeste pe mai toate forumurile de cateva zile, si-a schimbat traditionalul ambalaj tricolor in stelute si dungi americanesti. Initial am luat-o ca pe o gluma, asa cum ne-au obisnuit de cativa ani incoace producatorii. Cum nu sunt un consumator inrait de publicitate, cum sunt ferm convins ca un produs se vinde singur daca e bun si cum tot ce am invatat eu in urma aventurii mele prin industria de gen a fost "there is no such thing as truth in advertising", reclamele la Rom m-au facut cel putin sa zambesc. "Rom cel Mare", "40% pe degeaba" si "Partidul te vrea tuns, roakere" au fost gaselnite in niciun caz geniale, dar macar amuzante. Si, poate cel mai important, aveau aerul unei poante "in familie", "intre noi", genul de banc la care te puteai prinde doar facand parte din grup si la care un strain n-ar fi putut zambi fara sa intrebe in prealabil despre ce e vorba. Cred ca in asta a constat adevarata putere a brandului ROM si asta m-a facut sa ma atasez si mai mult de el (de parca faptul ca am crescut cu gustul si cu forma ei, neschimbate timp de zeci de ani, si ca doua mici lingouri din astea aromate bateau la fund orice desert in studentie n-ar fi fost de ajuns).

Pot sa inteleg o tentativa de a jongla cu kitschul daca, de exemplu, ai fi vrut sa iei la misto "romanismele" specifice anilor '90, cand tot romanul isi boteza proaspatul magazin de la coltul strazii "Arizona" sau "Texas". Dar de-a dreptul scarbos e spotul TV, in care un tip la costum imi explica mie, tot pe americaneste, ca noul ROM, in noul ambalaj, este "mai bun", ca schimbarea a fost facuta "pentru mine", si ca acum nu mai trebuie sa-mi fie rusine cu ea pe aeroporturile lumii. Si la fel de scarbos este bla bla-ul cu care a venit agentia care a gandit campania, ceva cu noile valori ale tinerei generatii care prevaleaza in fata perimatului spirit national. HAI SICTIR !

Nu, nu vorbesc aici de patriotism. Hai sa fim seriosi, nu e cine stie ce act de mandrie nationala sa savurezi o ciocolata, fie ea invelita in tricolor - ca doar ambalajul oricum il arunci, nu? Mereu m-a distrat chiar nuanta ciocolatie in care batea treimea de steag care ar fi trebuit sa fie rosie (ma gandeam ca e vreo aluzie la culoarea situatiei din tara). Iar desteptii cu camasi roz si ochelari gen Woody Allen care se impauneaza ca "noul Rom se vinde bine" sa retina un detaliu: se vinde bine de prin 1960, asa ca ma indoiesc ca au vreun merit. Prin urmare, cumpar ciocolata aia de atata vreme pentru un singur motiv: e buna. Dar nu inteleg de ce e "mai buna" acum, in steag american, vanduta cu accent american. Ador America lui Clint Eastwood, a lui Frank Lloyd Wright si a lui Seinfeld, dupa cum o detest pe cea a democratiei exportata cu Tomahawk-ul. Practic am tot atatea motive sa iubesc si sa urasc Romania (cu mentiunea ca ea nu-mi cere viza nicaieri - asta ar mai lipsi). Toate astea ma fac sa consider noua campanie de imagine Rom la fel de potrivita ca nuca in perete. La fel de potrivita ca inlocuirea scutului de la Dacia cu desfacatorul de sticle de care rad si curcile.

Oricum ar fi, un lucru au reusit cei de la Kandia (producatorii): sa faca sa se vorbeasca despre ciocolata lor. Era insa la fel de buna si fara asta, ii asigur.

Lost

2010-10-03T12:57:00.000+03:00

Astazi am terminat de vazut Lost. 3 luni de dependenta in care nu-mi amintesc sa fi vazut un alt film. Emotionant finalul. Te face sa te gandesti la cei alaturi de care iti imparti, zi de zi, insula, chiar daca uneori iti vine sa-i tai in cubulete mici de tot. Si la cei pierduti pe care nu i-ai mai regasit niciodata.

Election day

2010-10-02T13:49:00.004+03:00

Pe blogul d-rei Allias se da o lupta crancena intre cei mai tari fotografi ai momentului. Subsemnatul participa cu

Capodopera se intituleaza "Waiting" si s-a nascut in plina cruciada de regasire a sinelui pe tarmurile indepartatei Iberii. Sunteti liberi sa votati. May the best man win!

Shall we dance?

2010-09-28T19:00:00.000+03:00

Zau ca am incercat, dar nu pot descrie asta. Enjoy!

What Dreams May Come

2010-09-23T22:29:00.000+03:00

Punk !

2010-09-21T01:14:00.002+03:00

Sometimes my dark side comes to light.

The ones who never walk alone

2010-09-15T21:01:00.003+03:00

Nu stiu ce-o sa se intample maine seara pe Anfield Road. De fapt cred ca stiu, dar n-are rost sa comentez. Exista putine motive pentru care ma mai uit la fotbal, si unul dintre ele e asta :

Nu intamplator, You'll Never Walk Alone - un gospel din timpul razboiului - a devenit imnul uneia din cele mai iubite echipe de pe planeta. E despre speranta si credinta, adica primul pas in castigarea unei batalii.

Nu intamplator peluza nucleului dur al galeriei se cheama The Kop. E amintirea dealului din Africa de Sud unde 300 de englezi, cu totii din Liverpool, si-au dat viata pentru Majestatea Sa.

Nu intamplator, la intrarea pe tunelul ce duce catre teren trebuie sa-ti pleci capul. Acolo scrie "This is Anfield".

Nu intamplator, Liverpool FC este cine este. They never walk alone.

The thin green line

2010-09-14T19:48:00.009+03:00

De cativa ani buni, o ciudatenie ca aterizata din viitor tot face furori in peisajul citadin bucurestean (ce-mi place mie sintagma asta!). La inceput privind-o cu neincredere vecina cu teama, apoi, pe masura ce s-a obisnuit cu prezenta ei, convins ca nu face rau nimanui, bucuresteanul a ajuns sa o inglobeze in universul propriu, intratat incat deja nu-i mai simte prezenta. Nemaivazutul OZN, pe numele sau de cod stabilit de Primarie "pista de biciclisti", devenit intre timp frate bun cu romanul intocmai ca si codrul, serveste de minune ca loc de socializare, scuipat seminte, mers agale, parcat Logan-ul, amplasat jardiniera, bancuta, masuta de cafenea, adica tot ce simte omul mai aproape cand e vorba de infrumusetat traiul de zi cu zi.

Mai oameni buni, am o veste tare proasta pentru voi: pista de biciclete e pentru biciclete !
Da, la noi pista de biciclete e facuta cu curu'. Intr-o tara normala, ar fi fost separata de traficul pietonal prin mai mult decat o simpla dunga de vopsea, iar intr-o tara si mai normala gurile de canal, panourile de afisaj, piticii de cauciuc, bordurile cat Mont Blanc-ul (motivul pentru care roata mea din spate nu mai arata de mult ca un 8, ci ca un 88) n-ar avea ce cauta acolo. Dar pentru Dumnezeu, toate astea AJUNG ! Va inteleg, sincer, ca n-aveti unde va parca BMW-ul, inteleg ca mai exista si handicapati care traseaza o pista fix printr-o statie de autobuz (asta se intampla in Tineretului), dar ce nu inteleg eu e de unde sentimentul de ofensa, luata personal, cand un biciclist te atentioneaza sa te dai la o parte, culmea, de pe pista de biciclisti. Deunazi, o doamna eleganta cu un aer tare contemplativ, imi explica, dupa ce a tresarit bine cand am claxonat-o, cat de obisnuita era ea in Viena cu asa ceva si cat de mult timp ii ia sa se obisnuiasca si in Bucuresti. Astazi, o fufa care se oprise la o sueta (ati ghicit unde, pe pista) era tare ofensata ca am claxonat-o. "Da esti pe contra sens", sare ea in sus. Eram, pentru ca pe sensul cel bun se proptisera ea si prietenele ei. Un idivid cu aer de client regulat la shaworma imi striga "da de ce n-o iei p-acolo?!" - adica pe zona pentru pietoni. Pentru ca acolo trebuia sa fii tu, nu eu, duuuh !

A, si nu mai zic de senzatia de adrenalina pura pe care o ai cand mergi cu bicicleta pe carosabil, acolo unde nu mai exista linia cea verde mult hulita. De la oglinzi retrovizoare trecandu-ti milimetric pe langa brat la galeti de apa aruncate cu zel fix in fata ta de florarese ametite (da, mi s-a intamplat si asta), o gama larga de experiente contureaza portretul unui nou sport extrem. Recomand cu caldura pentru asta Magheru si Stefan cel Mare. Ne vedem pe strazi !

PS: The Thin Red Line - foarte bun film. De vazut neaparat.

One inch at a time

2010-09-13T17:55:00.006+03:00

Ca in monologul lui Pacino din Any Given Sunday, my life is changing. One inch at a time. Cu fiecare mica victorie de peste zi, castigand afurisitul ala de centimetru de care ai nevoie to fight your way back into the light. Si repetand procedura pana la noi ordine, de cate ori e nevoie. Alta cale nu e, m-am convins. Now, whaddaya gonna do?

Foc automat

2010-09-08T09:47:00.007+03:00

Muzeul Aviatiei tot nu scapa. Nu e o surpriza pentru nimeni, tocmai a fost declarat "cimitir de avioane vechi" si "teren folosit irational" de catre seful Fortelor Aeriene Romane, g-ral Ion Aurel Stanciu. 1400 de locuinte noi, dintre care aproximativ 600 urmeaza a fi alocate MApN, vor fi construite pe 4.5 ha din deja fosta curte a muzeului. Mai raman hangarele si un petec de teren la intrare, arhisuficient, nu-i asa, pentru istoria de buzunar pe care o are Romania in aviatie. Este invocata nevoia de locuinte la nivelul tinerelor cadre din Armata si in sectorul civil. O inteleg perfect, si poate nu m-ar deranja atat de tare acest act de distrugere (oare al catelea?), daca n-as sti mult prea bine cine are acces la locuinte sociale in cadrul Armatei, si daca n-as sti ca rasfirate prin tot Bucurestiul zac de 20 de ani tot felul de structuri abandonate, numai bune de finalizat. Marele dezavantaj e ca nu se afla pe teren MApN, deci n-ar fi cine stie ce gheseft la o eventuala revanzare. In fine, lupta cu morile de vant nu ma caracterizeaza, prin urmare astept cu nerabdare expozitia de Jeep-uri de peste gardul muzeului, ca de Boeinguri, IAR-uri si Mig-uri ne-am cam lins pe bot.

.....................

Se insoara Johny. Wouldn't that be a sight to see? :D

....................

Apare Tropa de Elite 2. Abia astept.

....................

Nationala nu mai bate pe nimeni. Nici o problema, de la Federatie suntem asigurati ca punctele pierdute cu Albania si Belarus vor fi recuperate. Cu Franta.

...................

Treziti-ma, va rog, pe la sfarsitul lui Noiembrie. Urasc toamna.

....................

La poli opusi

2010-08-25T20:40:00.002+03:00

this is what PERFECTION sounds like

Speranta moare ultima

2010-08-23T09:45:00.010+03:00

Incredibil dar adevarat, zilele trecute am citit ceva memorabil in presa romana. Interviul cu pompierul care a intrat primul in infernul din maternitatea Giulesti, in incendiul de saptamana trecuta. Calitatea lui consta de fapt in cea a materialului uman din care eroul articolului pare a fi facut.

Plutonierul adjutant Cristian Valcu vorbeste cu modestie si totusi cu o demnitate rara in Romania de azi despre meseria lui. Nu o spune, dar munca lui se aseamana foarte mult cu cea a personalului medical: salveaza vieti. Are o uniforma care trebuie respectata, in primul rand de el insusi. A depus un juramant. Ca si la medici, succesul sau esecul misiunii lui depinde de calitatea echipamentului si de cunostintele de care dispune. Si poate de curajul si nebunia pe care nicaieri in lume fisa postului nu le mentioneaza, dar se presupune ca le are atata timp cat practica acea meserie. Si, ca si medicii, are un salariu de rahat.

Asemanarile se opresc insa aici. Subofiterul Cristian Valcu nu ameninta cu zburatul in tarile calde unde munca i-ar fi poate, mai apreciata (si, ceea ce uita domnii doctori sa mentioneze de fiecare data, greseala chiar se plateste). Nu asteapta sa-i bage cineva o bancnota in buzunar pentru a-si face treaba. Nu invoca reducerile de personal, subfinantarile, dotarile si nu comenteaza calitatea celor pentru care trebuie sa intervina (am auzit odata un medic zicand ca sistemul medical din Romania e prea bun pentru cetatenii pe care ii serveste).

Nu stiu daca Cristian Valcu este un erou, asa cum l-a numit presa. Cred ca nu si-a dorit niciodata titlul. Sunt insa sigur ca atata timp cat mai exista astfel de oameni speranta moare ultima.

7.62

2010-08-17T12:06:00.007+03:00

As fi vrut sa mai scriu de avioane, de cum a fost la mare, as fi vrut sa mai povestim de carti si filme, dar astazi sunt foc si para. Nu-mi pot crede ochilor ce se intampla in spitalele din tara. Un copil a murit duminica dupa o banala julitura la picior, intr-un spital din Oltenita. Cauza: posibil malpraxis. Baiatul era alergic la antibiotice, lucru pe care domn' doctor nu l-a considerat important.

Ieri, tragedie la maternitatea Giulesti - despre care umbla vorba ca ar fi una din cele bune. Doua fire neizolate bagate intr-o priza, intr-o camera plina cu nou-nascuti nesupravegheati, conectati la tuburi de oxigen. Scurt circuit, foc mocnit, explozie. De vina sunt, nu-i asa, lipsa dotarilor si salariile personalului medical. Acelasi eroic personal medical care, la aceeasi sectie, a spalat candva micutii pe cap cu detergent pentru gresie.

Eu vreau sa stiu daca acesti idivizi in halate albe mai sunt in toate mintile si daca in locul bonetei si al ecusonului n-ar fi mai potrivite niste camasi din alea prevazute cu multe curele. M-am saturat sa ii tot aud plangandu-se de salariile de mizerie. Oare sunt singurii in tara asta care nu sunt platiti just? Doar medicii sunt chemati sa aibe grija de vietile noastre? Dar inginerii de structuri si instalatii, de ale caror calcule depinde viata unui numar infinit de oameni, si nu timp de o zi, o saptamana sau o luna, ci pe intreaga durata a existentei lor fizice. Dar mecanicii de tren, soferii de autobuz si pilotii de avion, care la prima eroare mai grava nu risca numai viata altora, ci si pe a lor proprie. Iar daca isi inchipuie domnii doctori ca toti acesti oameni au la dispozitie cea mai avansata tehnologie, salarii dumnezeiesti si pe deasupra si o armata de muieri a caror misiune e sa le faca jumatate din treaba, sa se asigure ca au tot ce trebuie pentru munca din timpul zilei si sa le stearga transpiratia de pe frunte, ei bine, se inseala.

M-am saturat sa-i aud invocand lipsa dotarilor! Dar cand ne nasteam noi maternitatile erau oare ticsite cu detectoare de fum, senzori de incendiu, sprinclere, etc? Nu, dar nu stiu cum se face ca nu se intamplau asemenea tragedii.

Sunteti oameni ca si noi, domnilor doctori, supusi greselii, dar nu meritati aura de supermani pe care o pretindeti. Imi amintesc cum, acum cativa ani, internat fiind, am fost insultat fara niciun motiv de un doctor tinerel care banuia ca nu sunt de faţă. Probabil era formula lui de adresare obisnuita, numai ca n-am stat sa-l intreb. 80% din ei viseaza sa profeseze in afara tarii. Sincer, ma bucur pentru ei. Ma tem ca in SUA sau Franta colegiul medicilor nu este atat de dispus sa musamalizeze 99% din cazurile de malpraxis precum cel din Romania, si ca pacientul german nu este atat de permeabil la marlanie si prostie ca cel roman.

Si ma mai tem ca pentru lipsa de respect faţă de fiinta umana si pentru incompetenta multora nu exista decat un numar foarte mic de solutii: 7,62. Calibrul de Kalashnikov.

Zbor de Metal

2010-08-03T23:03:00.004+03:00

Hei, ia te uita! Vechea mea caseta cu Black Album - printre primele cumparate, ever (CD-urile de-abia se inventasera si mai aveau sa treaca ani buni pana sa ne acapareze rafturile). Coperta neagra, cu sarpe negru, pe care scria, (scandalos!) tot cu negru: METALLICA. Rulata si derulata de n ori, unde n tinde la infinit. Vestigiu din copilarie si o ora de rock cat pentru toata viata. Promit sa mai si scriu ceva, dar deocamdata lasati-ma sa ascult Black Album. A, si La Multi Ani, James, my friend! My friend of misery!

Zbor in puterea noptii

2010-07-26T00:06:00.001+03:00

Joace

2010-07-21T20:50:00.004+03:00

Pentru cand pleaca seful din birou si si-a luat si servieta cu el. Pentru cand baiatul cu pizza intarzie nepermis de mult. Pentru cand ai face orice altceva numai sa nu lucrezi. Pentru cand iar-intarzie-si-se-mai-raceste-si-ciorba, mama lui! Pentru cand n-ai nimic altceva mai bun de facut. Pentru toate astea... exista jocuri.

Cer Senin !

2010-07-20T10:13:00.004+03:00

E Ziua Aviatiei si cel mai potrivit ar fi sa trimitem un gand inspre soare, acolo unde, daca am putea zbura, i-am regasi pe Doru, pe Foozie, pe Tzone, pe Darjan, Cantacuzino, Serbanescu... si multi, multi altii. Macar atat. In rest... Alias le spune mult mai bine. Cer Senin !

O lume albastru deschis

2010-07-19T21:45:00.023+03:00

17.07.2010. Otopeni, Bucuresti, Romania.

... si imposibil de redat in cuvinte sau imagini: "The missing man", executata de baietii de pe IAR99. Pentru cei care au decolat fara a mai ateriza vreodata. Daca n-ati tremurat pe dinauntru vazand asa ceva ati trait degeaba.

Thanks Nomorelights.

Tuzla, 05.06.10

2010-07-06T20:16:00.003+03:00

Astfel de lucruri se intampla, iar atunci cand se intampla, eu nu stiu ce mai e de zis.
Doar ei sunt in masura sa vorbeasca.

"Am acceptat profesia pana dincolo de noi, cu tot ceea ce presupune viata de aerodrom, orele noastre de formidabila, incredibila existenta in cabina avionului, dar n-am acceptat nicicand moartea.
Asta e mandria noastra, ca de foarte multe ori reusim sa invingem. Ca nu acceptam sa murim cand totul se duce dracului in jurul nostru, si tot ce e pilot in noi urla ca se mai poate trai.
De aceea e cumplit cand unul dintre noi nu mai este.
De aceea refuzam stralucirea calpa, aureola de vesnic condamnat care, pentru multi din afara profesiei, ne inconjoara".

Doru Davidovici - "V de la Victorie"

De dincolo

2010-06-26T00:25:00.001+03:00

Sau poate... de undeva de sus.

Sold my soul to Rock n' Roll !

2010-06-19T00:54:00.015+03:00

Se spune ca inca nu esti cu adevarat fan al unei trupe pana n-o vezi live. Oricum trupele al caror fan pretind ca sunt se numara pe trei, poate patru degete, si una din astea e Aerosmith, prin urmare nu puteam lipsi de la concertul lor. Las la o parte dezamagirea provocata de rocada Romexpo / Zone Arena - tot incerc sa-i gasesc o calitate locatiei asteia si inca nu reusesc, poate doar faptul ca, prin voia intamplarii, e destul de aproape de unde locuiesc. Restul a mers BRICI si asta o spun foarte, foarte rar.

Prima surpriza (placuta) a serii a fost ca n-a plouat, desi era dat ca sigur. Cea de-a doua e legata de public si urma sa o am pe parcurs.

20 000 de suflete - putin, avand in vedere numele trupei, dar, hai s-o recunoastem, la noi nu se bucura de popularitatea pe care o au la ei acasa. Totusi n-am vazut in viata mea un public mai variat la un concert rock - de la domni si doamne respectabili/respectabile la puberi de 12 ani, de la blonde cu aer de ASE anul II la motociclisti si rockeri suparati. Sa aduni atatea categorii de oameni la un loc e o performanta de care nu stiu ce alta trupa mai e in stare - poate U2.

In deschidere, fetele de la Reamonn. Nu sunt deloc rautacios, avand in vedere targetul trupei asteia si jocul lor de scena (chiar daca, hai sa zic, nu suna rau live, arata ca niste tineri debutanti la Cerbul de Aur). M-am cam plictisit in timpul recitalului lor, dar m-am pozitionat strategic langa standul cu bere asa ca timpul s-a contractat simtitor (eram deja la a 3-a cand a inceput adevaratul show).

Fix la 21.00 se coboara peste scena bannerul negru, imens, cu logo-ul inaripat al celor de la Aerosmith (apropo, este opera unui fost membru al trupei, chitaristul Ray Tabano, si dupa mine este unul din cele mai frumoase logo-uri din rock). Dupa care vine explozia: "Love in an elevator". Urmata de (incerc sa respect si ordinea: Back in the saddle, Fallin' in love, Eat the Rich, Pink, Livin' on the Edge, What it takes, un blues de la mama lui "din Boston, USA", cantat de Joe "Fuckin'" Perry (cum l-a prezentat Steven) care a dovedit ca nu e doar un mare chitarist, ci, la o adica, se descurca onorabil si cu gura, Crazy, Cryin', Jaded, I don't wanna miss a thing, Rag Doll, Sweet Emotion (terminat cu un solo de chitara fenomenal), Baby please don't go - si nu sunt sigur ca n-am sarit nimic. La bisuri (inainte de care au tras de timp in stil de mari campioni) inca o bucata de blues, apoi superba balada Dream On (o clasica rock all time - parerea mea) de care au legat Walk this way, si nu s-au lasat pana n-au bagat si un Toys in the Attic la finalul finalului, intarindu-mi convingerea, daca mai era cazul, ca Steven nu-si are toate jucariile in mansarda. Mi-ar fi placut si un Janie's got a gun sau un Amazing, de ce sa nu recunosc.

Totul cantat aproape fara pauze, genul de show "vrei rock, ia rock si taci!" fara niciun fel de vrajeala inutila, in cel mai sincer stil al trupei - un mix de glamm, heavy si blues, reusind sa electrizeze fara lasere, fumigene, gagici pe backing vocals si altele de gen. S-a vorbit putin, Steven Tyler nu stie decat sa cante si iar sa cante, si o face trecand de la ragaiala la ultrasunete si invers in decurs de vreo 15 secunde). Nu mai vorbesc ca omul asta e un spectacol in sine si fara sa deschida gura - a umplut scena de la un capat la altul, s-a intins cat e de lung, a facut sex cu microfonul si anii, drogurile, bautura si femeile parca n-au trecut peste el. Sa mentionez ca odata, acum ceva ani, si-a luat din public o sticla de Daniel's in teasta (da, sticla, nu continutul) si a continuat sa cante fara sa se dea macar mai incolo? E drept ca nu se mai da peste cap ca-n prima tinerete, dar e posibil sa nu fi uitat cum si-a facut praf umarul anul trecut.

Joe Perry insa a imbatranit vizibil (doar fizic) pentru ca ramane acelasi chitarist urias, un chitarist de rock in adevaratul sens al cuvantului, crescut din blues si jazz, si care a inspirat la randul lui alte nume mari (Slash mai avea putin si jura pe Biblie ca daca nu era Joe Perry nici el nu era cine e).

Un singur lucru nu mi-a placut la Aerosmith: faptul ca n-au reusit niciodata sa fie o unitate. Intotdeauna, si pe scena si in afara ei, au fost Steve, Joe, si compania - Brad Whitford, Tom Hamilton si Joey Kramer fiind practic acompaniamentul. Sincer nu stiu cum au reusit sa isi pastreze aceeasi componenta atatea zeci de ani (cu mici pauze, e adevarat). Poate ca tocmai asta a fost secretul, nici prea multe personalitati intr-o trupa si asa "bicefala" nu e bine - vezi Pink Floyd. Totusi cineva trebuie sa fie foarte naiv sa creada ca Steve ar fi fost pe punctul de a parasi Aerosmith anul trecut - bullshit obisnuit al marilor trupe pentru a tine fanii in priza.

Iar publicul, cum spuneam la inceput, m-a surprins mai mult decat placut. Pe toata durata concertului am avut senzatia ca, in ciuda numarului relativ redus, oamenii stransi acolo erau fanii adevarati ai trupei si nu niste rockeri de duminica. Daca as fi pus pariu ca pustoaicele care roiau prin jurul meu venisera sa-i vada pe Reamonn si cel mult sa asculte I don't wanna miss... as fi pierdut banii cu siguranta. Toata lumea stia cantecele pana la ultimul vers si a cantat cu Steven - acolo unde se putea, lasandu-l in plata Domnului sa se sparga in figuri dupa pofta inimii atunci cand avea chef. Si a tot avut.

Overheard: "Cine canta ba, maical gecsan?" - taranul din Logan albastru la vederea miilor de oameni care se indreptau spre arena.
"Tu nu realizezi cat esti de batrana, de-i cunosti pe toti" - un tip catre consoarta.
"La munca ba, nu la intins mana!" - un baiat cam trotilat, cred, catre politistii de la circulatie.
Per ansamblu, It was amazing. Pun niste Aerosmith.

PS - nu stiu ce a fumat Tyler in tinerete dar la ce copii reusiti are sigur a fost good stuff. O fi avand vreo legatura?

"... si vreme e ca sa iubesti"

2010-06-18T13:45:00.013+03:00

E una din acele dupa-amieze pe care mi le doream nesfarsite in copilarie. E soare dar nu e prea cald, pe cer patruleaza escadrile de cumulusi pasnici, si parca ma vad in vacanta indreptandu-ma spre Dunare sau adormind lenes peste "20 000 de leghe sub mari". Iar la trezire sa gasesc pe masa din bucatarie, sub un servetel, cornulete pudrate cu zahar sau prajituri cu visine, semn ca trecuse bunica in timp ce eu dormeam.

Acum in loc de scaldat ma delectez cu detalii de executie, de citit citesc normative, si nici bunica nu mai imi lasa bunatati nicaieri. Inchid fereastra si ma intorc la lucru. Si totusi... mai e timp pentru ceva frumos:

100

2010-06-17T18:28:00.002+03:00

Azi aniversam 100 de ani de la zborul lui Vlaicu. In cinstea evenimentului, Fortele Aeriene au ridicat cam tot ce aveau disponibil, mai putin Lancer-ele, pentru o trecere pe deasupra Campiei Cotroceni (locul unde se afla astazi Afi Palace). Nefiind prezent la fata locului, IAR-urile 99 si un Spartan s-au gandit si la mine, survoland zona in care lucrez.

Tot anul acesta se implinesc 100 de ani de la inventarea motorului cu reactie de catre Henri Coanda. Avem ce sarbatori, avem de ce sa fim mandri. Pacat doar ca nu mai suntem de mult acolo unde am fost candva.

Desi nu prea am avut liniste in ultimele zile, tot mi-am facut ceva timp, sambata trecuta, pentru o raita la Bookfest, la timp pentru a asista la lansarea "Fortaretei Ploiesti" de J. A. Stout. O carte extraordinara, o poveste adevarata cu Liberatoare, Fortress-uri, IAR-uri, si... de fapt, cu oameni. Invitat, Generalul (r) Ion Dobran a tinut un discurs sfasietor. Pacat ca n-am avut prezenta de spirit sa iau cu mine cartea sa, "Jurnalul Locotenentului Dobran" pentru a mi-o semna, dar am primit totusi autograful mult ravnit pe cartea lui Stout. Cu mesajul "Asa a fost atunci". Cel mai valoros cadou primit vreodata.

From South Africa

2010-06-10T10:13:00.000+03:00

It's all about the shape

2010-06-02T20:17:00.003+03:00

Sursa:http://www.airliners.net/photo/Aerolineas-Argentinas/Boeing-737-287/0529494/

In which God we trust

2010-05-31T21:26:00.001+03:00

Ultima bomba e ca ar urma sa inceapa lucrarile la Catedrala Mantuirii Neamului. Teoretic n-ar trebui sa ne facem probleme, lucrarile tot incep la biserica asta de pe vremea lui Carol I. Practic, s-ar putea ca de data asta sa fie groasa - oamenii sunt chiar pusi pe treaba si chiar se doreste demararea constructiei incepand cu August 2010. Conform presedintelui comisiei tehnice, Nicolae Noica, costurile s-ar ridica la 400 milioane Euro (fara a fi luate in calcul suplimentarile inerente la un astfel de proiect, si inca n-a zis nimeni cat ar urma sa consume anual toata hardughia). Biserica va avea inaltimea de 120 m (pentru comparatie, Palatul Parlamentului se invarte pe la 90 m), capacitatea de 5000 persoane si urmeaza a fi dotata cu lifturi, lanturi de magazine (probabil pentru lumanari, calendare si matanii) si un hotel.

Mi se pare normal. Suntem in plin avant economic fara precedent, tocmai vor fi triplate pensiile si salariile profesorilor, avem spitale cu dotari de Star Trek, ni se intorc din SUA si Canada legiuni intregi de medici si ingineri iar somajul a ramas in dictionarul de arhaisme. Motivele pentru un mic efort de 4 ani si sute de milioane de euro sunt profund spirituale: "sa aibe si Bucurestiul o catedrala!" iar solutia arhitecturala este de o rara sensibilitate si subtilitate: "pridvorul va avea forma unui potir, care va incepe la mijlocul ei, astfel incat sa para o biserica tinuta intr-un potir" - PF Daniel.

Lasand la o parte aspectele economice ale problemei (am stabilit ca tocmai le-am rezolvat, da?), ca unul care nu merge prea des la biserica stau si ma intreb: este orgoliul prostesc de a avea o catedrala in Bucuresti de natura sa atraga mantuirea divina asupra poporului roman, mai ales ca orgoliul era, ultima oara cand am verificat, unul din pacatele capitale? Nici macar nu cred ca inaltele fete bisericesti sunt sigure de folosirea corecta a termenului "catedrala"- nu orice biserica mare este neaparat o catedrala (biserica principala a unei eparhii) dupa cum nu orice catedrala este neaparat gigantesca.

Arhitectural vorbind, noua constructie nu aduce nimic nou, deci nu are cum si nu va avea niciodata cum sa concureze cu atat de invidiatele monumente ale Vestului - construite de-a lungul a sute de ani, cu bani din zeci de razboaie "sfinte" si cu pretul vietilor a mii de sclavi. Spiritual, nu vad cum m-as situa mai aproape de Dumnezeu intr-un astfel de monstru din beton, printre lifturi, magazine si hoteluri, si in plus, la pachet cu alta minunatie - Casa Poporului - decat intr-o bisericuta de lemn din Maramures sau decat in biserica de pe strada copilariei mele, in care am fost botezat, in care m-am spovedit prima data si in care mi-am luat ramas bun de la bunica. In plus, fara a fi un specialist in spatiul sacru, dar totusi, ca arhitect, stiu ca ortodoxia, prin insasi esenta ei, a promovat timp de secole o cu totul alta tinuta a edificiului de cult: mai aproape de scara umana, mai putin opulenta, mai introspecta. Vreau sa vad in Grecia, leaganul ortodoxiei, o biserica de asemenea proportii si dimensiuni. Exista prin Rusia - tara care, sa recunoastem, ne-a blagoslovit cu multe minuni.

Iar ca simplu muritor, ma mai intreb ceva: oare nu ne-am simti mult mai impacati cu noi si cu Dumnezeu daca am deschide bisericile, cele care exista pe fiecare strada in Bucuresti, ziua si noaptea, precum la catolici? Sau si mai bine, oare n-am fi mai buni daca am incerca sa ne mantuim INAINTE de a pasi in noua catedrala, fara a mai scuipa pe jos, fara a ne mai injura in trafic si fara a ne mai uita cu jind inspre catedralele altora?

Respect Dennis Hopper

2010-05-30T23:45:00.003+03:00

O scena despre care am mai vorbit pe cand blogul asta era inca la inceput. Dar este una din scenele mele favorite all time. Si tocmai a plecat dintre noi Dennis Hopper. Rest in peace, Easy Rider!

The Golden Five

2010-05-23T19:40:00.005+03:00

Leapsa de la Garm - Top Five Oldies. Nimic mai frumos. Ce-au facut oamenii astia la vremea lor se cheama istorie. Enjoy.

5. Elvis - Always On My Mind

4. Pink Floyd - Wish You Were Here

3. Bob Dylan - Mr. Tambourine Man

2. Rolling Stones - Wild Horses

1. Doru Stanculescu - Ai Hai (cea mai frumoasa melodie din tot folkul romanesc).

Si leapsa merge la grupa mica, Sarah.

Undeva in Balcani

2010-05-21T00:45:00.006+03:00

Unul din lucrurile care n-au putut fi niciodata spuse despre mine e ca mi-ar place Bregovic. Sa ma scuze ai sai fani die-hard (destui printre cunoscutii mei), dar nu ma regasesc deloc in muzica lui. Si totusi... iata-ma pe Zone Arena, in primele randuri chiar - minunea a fost posibila datorita faptului ca avem pile la proiectantii locatiei care au beneficiat de invitatii moca.
Public pestrit, multe ochelariste aterizate direct de la birou, ceva hipsters cu nelipsitele palarii (sa le zica cineva ca daca nu te cheama Sinatra, Humphrey Bogart sau Leonard Cohen arati penibil) familisti, sponsori, targoveti, popor.

Aceeasi reteta consacrata de ani de zile: fanfara, un cor barbatesc si doua bulgaroaice in costum traditional de-al lor pe post de backing vocals, un tobar/vocalist mai haios decat toata trupa la un loc, si renumitul Goran, care si-a ridicat fundu' de pe scaunul ala vreo 10 cm spre sfarsit. Pe langa ciorba lunga a sarbului, mult mai savuros mi s-a parut ghiveciul de lautareasca-jazz-folclor-funk si damned-if-I-know servit in deschidere de Taraful din Clejani si faimoasa Viorica de rigoare. Femeia are plamani, nu gluma, si daca ma intrebati pe mine, zic ca bate la fund multe voci feminine din Romania cu pretentii mai mari. Nu pot sa zic ca nu mi-a placut, ba dimpotriva. Si daca mai adaugam si showul Margheritei (tot din Clejani, junioara familiei) insotita de trupa sa de pitzip... animatoare, cred ca experienta a meritat banii. Pardon, efortul. Un final apoteotic pentru 3 saptamani de foc continuu. I need a drink.

Remember yesterday

2010-05-13T21:03:00.007+03:00

E o lume mica. Teribil de mica. Sau poate doar orasul asta. Ultima persoana cu care gandeam ca ma pot intalni asa, din senin, prin Bucuresti, statea acolo, in fata mea, cu bratele incrucisate, fixandu-ma cu ochii ei verzi, imensi, ca de anime japonez, si cu zambetul acela din coltul gurii, usor zeflemist, atat de AL EI ca si aerul pe care-l respira. Nu s-a schimbat deloc. Venea de departe, tocmai din adolescenta mea. Cand pe sub geaca de blugi inima era inca intr-o bucata si saruturile inca mai aveau gust de guma cu capsuni. N-am mai vazut-o de atunci decat o data. Si de cateva ori am visat-o, dar asta nu se pune. Da, a fost frumos. Si da... imi amintesc de tine!

De 3 X Tora

2010-05-10T18:52:00.006+03:00

Desi asa ar parea la prima vedere, TORA nu este nici numele vreunei papusi suedeze blonde cu craci lungi si nici al unei actrite romance trecuta bine de a doua tinerete. Este acronimul provenit din primele silabe ale cuvintelor "atac" si "torpila" in limba japoneza. Pe 7 Decembrie 1941 "Tora! Tora! Tora!" a fost mesajul codificat de declansare a atacului japonez asuprea flotei americane stationata la Pearl Harbor.

La 30 de ani de la celebrul eveniment, SUA si Japonia, impacate cat de cat, si-au unit eforturile pentru realizarea unui film cat mai obiectiv si exact dpdv istoric despre respectivul moment destul de nasol pentru ambele parti.
Regizat de americanul Richard Fleischer alaturi de japonezii Kinji Fukasaku si Toshio Masuda, filmul reuseste sa prezinte, echidistant si realist, succesiunea de gafe ale militarilor americani care a dus la dezastrul binecunoscut, backgroundul istoric care i-a fortat pe japonezi sa faca acest gest, precum si atmosfera din timpul luptei efective, din cockpit-urile avioanelor, de pe puntile navelor si de la sol. Acesta este de altfel si punctul sau forte, probabil mai putin relevant pentru cinefili dar util pentru pasionatii de istorie. Parte din dialoguri sunt chiar preluari din jurnalele personajelor reale particpante la actiune, cum ar fi generalii japonezi si soldatii americani.

Nu s-a facut deloc economie la materiale pirotehnice, filmari aeriene si locatii exotice, feelingul generat fiind destul de puternic, iar scara la care se desfasoara totul este intradevar grandioasa, in concordanta cu dimensiunile reale ale atacului. "Tora! Tora! Tora!" este totusi o realizare a anului 1970, adica zeci de ani inaintea perfectionarii CGI-ului, de unde si mici inconsistente notabile pentru un ochi antrenat (avioanele "japoneze" sunt de fapt vechi avioane americane cosmetizate sa para "Zero"-uri, de exemplu). Nu lipseste nici umorul soldatesc, sarea si piperul filmelor de razboi - cum ar fi un pilot japonez pus sa identifice o nava dupa o fotografie, raspunzand sigur pe el "USS Yorktown, sir!", si primind imediat replica "Tocmai ti-ai scufundat propriul portavion, idiotule!".

In Japonia filmul a cunoscut un succes urias, nu acelasi lucru intamplandu-se la vremea respectiva in SUA. Totusi, a ramas mult timp un element de referinta al filmelor de gen, un clasic pentru pasionati. Pe IMDB figureaza cu 7.5 stele.

Now this is heartbreaking

2010-05-05T22:10:00.003+03:00

Exista pentru fiecare, undeva, o Jersey Girl.

Newsflash

2010-04-27T14:46:00.004+03:00

Vesti bune. Muzeul Aviatiei va ramane intact. Sursa aici. Desi intial ii negase existenta (!) primarul Ontanu anunta ca hotararea HCL44/18.03.10 de trecere a imobilului din proprietatea MAPN in cea a Sectorului 2 va fi revocata. Bun. Acum poate ne mobilizam cu acelasi entuziasm si pentru reabilitarea exponatelor de acolo si pentru popularizarea muzeului asa cum merita.

Si oricum nici ceva prudenta cu comunicatele astea nu strica, pentru ca, de exemplu, nici la Obor nu trebuia sa se construiasca un mall si pana la urma, cum ai da-o, tot mall iese.

Wandering

2010-04-20T15:50:00.006+03:00

"Wander my friends, wander with me
Like the mist on the green mountain, moving eternally
Despite our weariness
we'll follow the road
Over hills and valleys
to the end of the journey

Come on my friends and sing with me
Fill the night with joy and sport
Here's a toast to the friends who have gone from us
Like the mist of the green mountain,
gone forever"

So say we all!

Echoes

2010-04-20T02:13:00.004+03:00

Jurnalul si Adevarul au scris articole despre tentativa Primariei Sectorului 2 de distrugere a Muzeului Aviatiei. Asociatia Aripi Romanesti a inaintat cereri catre PS2, MIRA si MAPN pentru punerea la dispozitie a informatiilor cu caracter public in aceasta afacere, iar Ministerul Apararii ne linisteste (de remarcat promptitudinea). Tare sunt curios pana cand.

Oameni si soareci

2010-04-16T15:59:00.014+03:00

Exista un loc in dragul Bucuresti de care multi n-au aflat inca si nici nu vor afla prea curand, dar la care eu unul tin din tot sufletul si nu vreau sa il privesc disparand. Un loc superb prin insusi faptul ca exista, desi candva ii deplangeam starea aproape jalnica in care se afla. Am fost, cred, prea nedrept atunci, caci se pare ca nemultumitului i se ia darul.

Ca sa fiu mai precis, Primariei Sectorului 2 ii sta in gat Muzeul Aviatiei, si asa amplasat la dracu-n praznic, in Pipera. Da. Muzeul Aviatiei - unul din putinele locuri din Bucuresti in care istoria, asa decolorata, jupuita si ruginita cum s-a pastrat ea, s-a pastrat totusi - urmeaza a fi desfiintat, iar pe terenul sau vor fi amplasate splendide locuinte ANL si "functiuni complementare spatiilor de locuit conform documentatiilor de urbanism in vigoare".
Nu stiu ce rau a facut acest muzeu de-a lungul existentei sale, dar cu siguranta mari pacate mai are de ispasit. Comunistilor nici prin gand nu le-a dat sa-l conceapa (macheta IAR-ului 80 de la Muzeul Militar era si asa prea mult pentru ei, iar documentele cu sigilii regale si pozele asilor care au facut prapad pe frontul de Est erau ramasite ale orandurii burghezo-mosieresti, tovarasi!).

Nascut intr-un Martie tulbure al lui 1990, pentru "cinstirea ilustrilor inaintasi ai aviatiei romane" - asa cum suna actul de infiintare semnat de insusi prim-ministrul de atunci, Petre Roman - nu avea sa cunoasca deloc o soarta usoara. In anii ce au urmat a fost mutat si ras-mutat de vreo 3 ori, plimbat ba prin Otopeni, ba prin Baneasa, pentru a renaste, in sfarsit, dupa ani buni in care a fost efectiv desfiintat, in Pipera, pe terenul unuia din cele mai vechi aerodromuri din Europa (infiintat in 1915). Si asa multe din exponate (nu numai avioane) se afla intr-o stare jenanta. Si asa lipsesc inca multe capitole din istoria aripilor romanesti. Dar era, totusi, un nou inceput, si au muncit oameni ca Muzeul sa arate macar asa cum arata acum. Hotararea Nr. 44/18.03.2010 (frumos cadou la implinirea a 20 de ani) spune altceva. Dl. primar Ontanu, el insusi general al Armatei Romane (nu stiu pe ce criterii) e si el de alta parere. Deocamdata doar s-a solicitat Guvernului trecerea imobilului din proprietatea privata a Ministerului Apararii in proprietatea publica a Sectorului 2. Ma indoiesc insa ca cineva din Guvern, din Ministerul Apararii sau din alte comitete si comitii va avea suficient sange in coaie sa bata cu pumnul in masa, pentru ca nu avem dreptul sa ne demolam istoria. E destul ca o ignoram.
In ultimii ani, pietele, parcurile, strandurile, Centrul Istoric, au devenit halci supurande numai bune de hacuit de sobolanii imobiliari ("rechinii", cum ii alinta presa, suna mult prea nobil). Ce urmeaza? Muzeele. Si apoi? Cimitirele, se prea poate! Nu m-ar mira sa vad niste ANL-uri rasarind mandru din Bellu. Da, sunt locuinte, si acolo vor trai oameni. Dar de cand nu mai avem unde construi case, in Romania, decat pe oasele prostilor care au murit pentru o tara mai buna?

E incredibil, dar la aceasta mizerie de hotarare si-au adus aportul structuri avand denumiri ca "Directia de Urbanism si Gestionarea Teritoriului" sau "Comisia Juridica, Ordine si Liniste Publica, Drepturile Omului si Relatii Internationale". Si ca toata lumea sa fie fericita, "Primaria Sectorului 2 se obliga sa asigure personalului Ministerului Apararii Nationale un procent de 30% si Ministerului Administratiilor si Internelor un procent de 10% din numarul de locuinte realizate". Vasazica, daca nu curge, pica. Si sunt gata sa pun pariu ca eligibilitatea beneficiarilor se va stabili in functie de numarul de trese, respectiv stele.

Si inca n-am vazut un singur rand scris in niciun cotidian despre acest act de vandalism. Probabil ca multa vreme nu va sufla nimeni pe acest subiect - cu cine se mai fute blonda lui Bote e mult mai interesant.

Dar, ei bine, chiar daca nu avem nicio sansa, le vom arata ca ne pasa. We won't go down without a (dog)fight!

Priceless !

2010-04-14T17:51:00.003+03:00

Undeva in Bucuresti (la 50 m de o gradinita, apropo).

Impacare

2010-04-02T09:45:00.000+03:00

Something we all need. Paste Fericit!

9:17 pm

2010-03-31T21:07:00.005+03:00

You're so awfully right, Bob!

Hai "Stejarii" !

2010-03-27T17:34:00.006+02:00

Imi place rugby-ul. Ma fascineaza sportul acesta ciudat, in care avansezi pasand mereu inapoi, in care chiar fiind inaintea tuturor nu contezi fara alti 14 care sa iti vina din urma, in care intreg Mapamondul tremura in fata unei tarisoare de undeva de la capatul lumii. Eternul joc de huligani in care cuvantul de ordine este "domnule", si in care nu exista reguli, ci "legi".

Astazi am dat de pamant cu Spania (48-3) si am mai ridicat o data Cupa Natiunilor. Se intampla des, diferenta intre Romania si Spania la rugby e cam ca cea intre Spania si Romania la PIB-uri. Ne pregatim de Mondial (spre deosebire de alte sporturi, la rugby n-am lipsit de la vreunul).

Pe "Arcul de Triumf" a fost splendid. N-are tribunele lui Ellis Park, iar Milleniun Stadium e in alta galaxie, dar tot a fost frumos. S-a umplut de copii de 10 ani veniti cu parintii, adolescenti in gasca, ceva batranei care sigur au vazut cum, demult, bateam Franta si inghesuiam Anglia (sper sa am macar varsta lor cand o sa batem Noua Zeelanda) si un "nucleu dur" al galeriei care a cantat tot timpul. Si fete, multe fete (nu, n-ar trebui sa ne mire). O normalitate rara.
Mergeti la rugby! E frumos.

Jurnalul dintre front si iad

2010-03-25T20:37:00.005+02:00

A fost catalogata drept "cea mai frumoasa carte de aviatie scrisa in limba romana". Personal, sunt de parere ca este una din cele mai frumoase carti de razboi scrise vreodata in orice limba, o carte care, fara sa exagerez, ar merita oricand sa stea langa operele lui Saint-Exupery.
Ioan Dobran - "Fachirul" - avea, in momentul mobilizarii sale pe frontul de Est, 24 de ani. Va ajunge comandant de escadrila si unul dintre cei mai buni aviatori ai Romaniei. Jurnalul sau, scris asa cum el insusi spune, "la lumina unei lumanari de campanie, inalta si lata ca o cutie de crema de ghete", este o carte cutremuratoare, de un dramatism dureros. Cu atat mai mult cu cat scrierea sa este frusta, sincera, deloc filtrata artistic, asa cum ar fi facut, poate, un scriitor de meserie. Si cu atat mai mult cu cat (ceea ce mi-a placut cel mai tare) dincolo de avioane, misiuni, dueluri ... razbate adevarata lupta, poate mult mai grea: aceea a fiintei umane de a-si pastra ratiunea in plin razboi lipsit de orice ratiune. Amintirea lucrurilor dragi de acasa in mijlocul bombardamentului, sau refuzul de a mitralia de sus infanteristi inamici care n-ar fi avut nicio sansa, sunt cele mai graitoare semne ca Ioan Dobran a reusit sa ramana OM in mijlocul infernului, ceea ce valoreaza infinit mai mult decat titlul de as cu 13 victorii la activ.

Si cred ca merita aici redat un scurt pasaj, poate cel mai edificator pentru intreaga carte:

"30.09.1943. [E interesant!] Chiar foarte interesant! Si azi am angajat doua lupte aeriene dintre care cea de-a doua a fost grozava. Din nou avioanele rusesti de ieri, silueta fina, motor in linie, foarte manevrabile si fug grozav. ("Spitfire", livrate Rusiei de catre UK in 1942) Faceau protectie in zona Balsoi - Tocmac si erau 6 bucati. Am luat inaltime peste ele la 6500 m, apoi fiind sigur ca mai sus nu e nimeni lansat, am intrat ultimul in sirul indian pe care il faceau ele. O buna bucata de timp, inainte de a trage, s-au invartit fara grija. Credeau ca suntem de-ai lor. De-abia pe urma s-a lamurit cel din coada, si cand s-a trezit cu trasoarele tunului si mitralierelor pe langa el, a degajat in stanga jos. Nu stiu daca a fost atins, dar nu a mai revenit in formatie, deoarece urmarea a fost doi contra cinci in inca trei sau patru atacuri pana la terminarea munitiei[...] Si azi au venit Boston-urile si ne-au bombardat de la inaltime mare. A doua casa de peste drum e facuta praf. Noi nu mai avem geamuri, incolo e bine. Nu stiu de unde a adus Nicola, soldatul meu de ordonanta, un iepuras mic, gri, tare dragut, si nu stiu de ce, dar cred ca i-ar face mare placere Soranei sa-l aiba. Imi amintesc clipele in care in Bucuresti, cu nasul lipit de o vitrina, se uita la niste iepurasi de plus de care s-a despartit foarte greu. Era in preajma Craciunului de anul trecut. Liana aplecata spre tinerete. Ce departe par timpurile acelea! O zi are alta dimensiune si prin asprimea si duritatea ei, capata pret."

Partir c'est mourir un peu

2010-03-14T15:18:00.001+02:00

Legenda cavalerului rosu

2010-03-10T00:11:00.018+02:00

Baronul Manfred von Richthofen - supranumit "Baronul Rosu" sau "Zburatorul Rosu" - este unul din cei mai faimosi piloti de vanatoare din toate timpurile. Figura emblematica a primului razboi mondial, von Richthoven a devenit celebru atat pentru calitatile sale de luptator si comandant (la 25 de ani i se incredinteaza comanda unei unitati de elita a Luftstreitkräfte - Aviatia Imperiala Germana, predecesoarea Luftwaffe - cat, mai ales, pentru stilul sau usor excentric de a vedea razboiul. Pe cat posibil incerca sa evite uciderea aviatorului inamic, si le cerea imperativ acelasi lucru si pilotilor din subordine, concentrandu-se pe scoaterea din lupta a avionului si reducand duelul aerian la o confruntare sportiva, cavalereasca. Mai mult, este de notorietate gestul sau de a-si vopsi avionul in rosu aprins, facandu-l astfel vizibil si usor de identificat de la mare distanta, impotriva regulamentelor militare - de unde i se trage si porecla. A obtinut in felul acesta nu mai putin de 80 de victorii aeriene (record al primului razboi mondial), iar atitudinea sa va fi onorata de multi piloti germani din cel de-al doilea razboi (unii dintre ei chiar avand sute de victorii) - un exemplu fiind marele Adolf Galland. A disparut in misiune in 1918, la nici 26 de ani, in lupta cu mai multe avioane britanice. Nu se stie nici pana astazi numele pilotului care l-a doborat (exista teorii care sustin ca a fost ucis, ironia sortii, de un glont tras de la sol).

"Der Rote Baron" (2008, regia si scenariul Nikolai Müllerschön) este un film inspirat din viata si faptele lui von Richthofen, dupa parerea mea foarte bun, recomandabil nu doar impatimitilor filmelor de gen. Personajele si intamplarile sunt in marea lor majoritate reale, cu ceva "licente poetice" pe alocuri, iar distributia este una reusita: un foarte tanar Matthias Schweighofer alaturi de frumoasa Lena Headey ("300", "The Sarah Connor Chronicles"), si de Til Schweiger, admirabil in "Inglourious Basterds" si "Knocking on Heaven's Door". Luptele aeriene sunt veridice si spectaculoase, chiar daca unele scene sunt "lacuite" cam mult totusi pentru un film de razboi. Sau ne-am obisnuit noi cu cenusiul de Ferentari al filmelor romanesti. Mi-au placut mult, de asemenea, coloana sonora si introducerea, o scena cu aer idilic din copilaria lui von Richthofen si a proaspat inventatelor masini zburatoare.

All that we are

2010-03-07T19:14:00.000+02:00

Zbor la feminin

2010-03-04T20:46:00.013+02:00

Motto: "It is foolish and wrong to mourn the men who died. Rather we should thank God that such men lived." - G-ral George S. Patton

Departe de mine gandul de a contesta cuvintele faimosului general Patton, dar as indrazni totusi sa le completez: "... and such women!". Pentru ca daca ele nu ar fi existat, istoria aviatiei romanesti, si de ce nu, a Romaniei, ar fi fost lipsita de una din cele mai frumoase, dramatice si emotionante povesti ale sale.

Intre cele doua razboaie mondiale industria aeronautica romana luase un asa avant incat fabrica IAR de la Brasov se putea lauda la un moment dat cu locul 4 in lume ca intindere, capacitate de productie si numar de angajati. Presedintele forului international al aviatiei sportive era un roman, escadrile si piloti romani faceau furori la show-uri aeriene atat in Europa cat si peste ocean (promit ca am sa va povestesc candva despre "Dracii Rosii") iar aviatorii si parasutistii nostri stabileau record dupa record. De asemenea, Romania este una din primele tari care au acordat brevete de pilot si de parasutist unor femei. Intr-un asemenea context, nu este de mirare ca in aviatia romaneasca s-au acoperit de glorie atat descendenti ai vechilor familii aristocrate ("Bazu" Cantacuzino, Marina Stirbey) cat si tineri provenind din cele mai modeste sate ale Romaniei (Constantin Lungulescu, Alex Serbanescu, Smaranda Braescu). Iar cea care a demonstrat poate cel mai bine acest fapt, prin insasi componenta sa, a fost Escadrila 108 Transport Sanitar. Sau, pe scurt, "Escadrila Alba".

Nu stiu cat timp si cat spatiu ar fi necesare pentru a parcurge, in intregime, povestea acestei mici unitati unice la nivel mondial. Despre ea s-au scris carti, s-au facut documentare, au scris jurnale. In 1944 s-a facut chiar un film inspirat din viata ei, cu Lucia Sturdza-Bulandra. Ce vremuri!

Escadrila Alba ia fiinta in 1939 printr-un ordin al Ministerului Aeronauticii, la propunerea printesei Marina Stirbey - ea insasi o aviatoare cu experienta. Compusa initial din 4 fete inimoase (Mariana Dragescu, Virginia Dutescu, Nadia Russo, Irina Burnaia si printesa Stirbey insasi) si activand pentru inceput ca o formatiune civila, escadrila folosea cateva aparate RWD-13 aduse de pilotii lor polonezi refugiati in Romania (inca neutra) in urma invaziei naziste. Scopul era ca, in eventualitatea intrarii tarii noastre in razboi, unitatea sa ofere sprijin medical trupelor de pe front. Avioanele erau vopsite initial in alb, de unde supranumele. Odata cu demararea campaniei de pe frontul de Est, unitatea este incorporata in Fortele Aeriene Regale, primeste culori de camuflaj si membre noi - Victoria Pokol, Stela Hutan-Palade, Maria Nicolae si celebra Smaranda Braescu.

Din prima pana in ultima zi de razboi, de la Odessa la Viena, Escadrila 108 Transport Sanitar si-a facut cu prisosinta datoria, salvand vietile a cel putin 1500 de militari romani. Faptul ca pilotau avioane sanitare neinarmate si ne-escortate nu le-a scutit de atacurile aviatiei de vanatoare rusesti, de artileria de la sol, de partizani, de tot ce inseamna razboi aerian.

"Nu stiu daca ne era frica. N-aveam vreme sa ne gandim la asta. Dar nici un moment nu ne-a trecut prin cap sa renuntam. Eram fericite ca ne aflam in linia intai, ca putem fi de folos. Si daca plecam acasa ca sa scapam de razboi, pe nefericitii aceia cine-i ma ajuta?", justifica, aproape imposibil de inteles pentru noi astazi, Mariana Dragescu.

Aviatorii germani specializati in astfel de misiuni le poreclisera "eine kleine Konkurrentz". Soldatii romani le confundau cu ingerii.
Dupa razboi a urmat traiectoria clasica a tot ce era frumos, aristocrat si boem in Romania. Fetele au fost marginalizate, exilate, umilite. Mariana Dragescu a fost incadrata ca telefonista. Smaranda Braescu a luptat in munti, impreuna cu "Sumanele Negre", inainte de a se imbolnavi de cancer. Marina Stirbey a fost nevoita sa isi castige existenta vanzand ultimele lucruri valoroase din casa. A parasit intr-un final Romania, stabilindu-se la Paris. Tara nu mai avea nevoie de eroi.

N-ar strica sa aruncati un ochi:

Ziarul Financiar
Enciclopedia Romaniei
Jurnalul

Merita, va asigur.

Moments of clarity

2010-02-27T20:25:00.001+02:00

Cioburi dintr-o zi de luni

2010-02-22T22:16:00.007+02:00

Incepusem sa uit cum arata cerul, dar stii, cerul, nu iaurtul ala scarbos, gri si ursuz, care se instalase deasupra orasului precum nava din Independence Day si care parea ca nu mai vrea sa-i dea drumul odata ce l-a inhatat. Nu. Cerul albastru, albastru clar, cu Cirrusi fragili si dare albe de condens de la avioane. Astazi m-am bucurat vazand asa un spectacol reusit. Bocancul apasa hotarat pe asfaltul ferm, fara zapada, fara polei, fara mazga. Ma saturasem. Baltoacele sunt totusi fun.

Prin fereastra atelierului, de unde stau, vezi acoperisuri. Antene, ultimele firisoare de fum ale iernii, petice de zapada pe care soarele inca n-a reusit sa le rada de-a binelea, si celebra bila de pe cupola ASE-ului. De cand eram copil m-au fascinat acoperisurile. Crescand din cornise, practic un alt oras, cu formele, legile si populatia lui. Mi-a placut nespus cand am gasit aceeasi fascinatie intr-o povestioara de Émile Zola.

Doua beri pe Lipscani cu niste vechi prieteni, si un episod care l-a facut pe L. sa creasca in ochii mei si pe mine sa ma intreb what a fuck happened to me. Trecand pe langa Mac-ul de la Obor, o femeie - probabil homeless, desi la o prima vedere nu parea - ne intreaba timid daca stim cat costa un hamburger. Habar n-aveam, o data pentru ca nu sunt fan McDonald's si apoi pentru ca nu tin minte sa imi fi cumparat vreodata un simplu hamburger. Amicul meu a fost cel care i-a raspuns. Si mergem mai departe vorbind de ale noastre. Numai ca dupa cativa pasi, L. se intoarce, intra in Mac si revenind ii intinde femeii o punga in care pun pariu ca nu era numai un simplu hamburger. Inutil sa descriu reactia ei si inutil sa spun ca amicul meu si-a reluat sporovaiala ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Iar eu... ei bine, eu nu mai stiu cand am facut un asemenea gest. Adica stiu, dar mi-e rusine sa recunosc ca a fost demult.

Umbrit

2010-02-19T00:31:00.012+02:00

The window burns to light the way back home...

... a light that warms no matter where I'm gone

In zori

2010-02-16T00:39:00.002+02:00

Let's Twist Again

2010-02-10T19:38:00.006+02:00

Adica let's Leapsa again. Tot de la Garm. Abecedar metalic. Ei bine, nu ascult numai metal si nici nu sunt un asa mare cunoscator al fenomenului precum prietenul nostru, prin urmare imi permit sa extind putin aria de actiune. In plus nici nu vreau sa repet ceea ce s-a zis deja. Asadar, let's kick it:

A: Aerosmith - "Dream on". Legendara trupa, legendara piesa, no further details needed.
B: Buckethead - "Watching the boats with my dad", adica ceva ce imi e tare dor sa fac.
C: Celelalte Cuvinte - "Iarba prin par" - venind de demult, tocmai din copilaria noastra.
D: Dickinson, Bruce - "Tears of the dragon", clar.
E: Eels - "I need some sleep". Nu e metal dar e superba.
F: Faith No More - "Midlife Crisis" - nu m-am impacat niciodata bine cu miscarea Seattle dar baietii astia mi-au placut.
G: Guns N' Roses - ajunsi la punctul G cred ca nimic nu-l stimuleaza mai bine decat una din piesele din vremurile bune. Poate cea mai reprezentativa pentru spiritul trupei: "Night Train."
H: Helloween - "Mr. Ego" - O, Tempora!
I : Iron Maiden - "Aces High" - pentru mesaj (dedicata pilotilor de Spitfire - bravo Bruce!)
J: Judas Priest - "Delivering the goods" - preferata mea de la Judas.
K: Kiss - "Crazy Crazy Nights" - asta da glam rock!.
L: Lake of Tears - "When my sun comes down" - e ca un val urias care vine peste tine.
M: Are dreptate Garm, inghesuiala mare pe litera asta in lumea metalului, dar cu tot respectul pentru Manowar, Motorhead, Megadeth, etc, ... METALLICA - "WHEREVER I MAY ROAM".
N: Negura Bunget - "Cunoasterea tacuta" - bate la fund multe trupe de black de afara.
O: Ozzy - "Mama I'm coming home" - de pe vremea cand batranul mai scotea si muzica.
P: Aici n-am nicio indoiala: Pink Floyd. Sa aleg o melodie e mai greu. Pentru mine, asa: "Brain Damage".
Q: Queensryche - o trupa pe care o ascultam cu placere in liceu si pe care nu stiu de ce, in timp, am dat-o uitarii. Nemeritat. "Is there anybody listening"?
R: Rolling Stones - n-au concurenta pe post. "Wild Horses"- pentru ca e minunata.
S: Sepultura: "Roots bloody roots" - una din trupele pe care fara a ma considera un mare fan le-am respectat mereu pentru cuvantul avut de spus in istoria metalului.
T: Turunen, Tarja - "I walk alone" - ce-ar fi rockul fara femei frumoase (si care mai si canta!)
U: U2 anyone? E tot ce-mi vine in minte. "One" - mai clasic de atat nu exista.
V: Steve Vai: "Tender surender" - omul le are.
W: Whitesnake: "Is this love" - la concurenta cu "Here I go again" dar imi place tipa din clip ceva de speriat.
X - beats me
Y - pai da, Yngwee Malmsteen - "Evil Eye"
Z - Zappa, Frank - "Bobby Brown" - pentru ca am inceput cu o legenda si am vrut sa inchei cu una.